Curtea Supremă sud-coreeană, cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, a confirmat joi condamnarea pentru corupţie la 17 ani de închisoare a fostului preşedinte Lee Myung-bak, 78 de ani, informează AFP şi dpa. Liderul conservator, care s-a aflat la putere din 2008 până în 2013, a fost eliberat pe cauţiune în aşteptarea acestei decizii şi nu a fost prezent la Curtea Supremă în momentul anunţării sentinţei. Mass-media sud-coreene informează că poliţia s-a deplasat la domiciliul său pentru a-l duce la închisoare. Lee, care nu mai poate înainta niciun recurs, riscă să-şi sfârşească zilele în spatele gratiilor, exceptând cazul în care ar beneficia de o graţiere prezidenţială. În Coreea de Sud, şefii de stat ajung adesea la închisoare odată retraşi de la putere, de multe ori în urma unei alternanţe politice. Astfel, patru foşti preşedinţi încă în viaţă au fost cu toţii condamnaţi. Lee fusese declarat vinovat de corupţie în 2018 de un tribunal al districtului central Seul, care îl condamnase la 15 ani de închisoare şi la plata unei amenzi de 13 miliarde de won (10 milioane de euro). În februarie, pedeapsa lui a fost majorată în apel la 17 ani de închisoare, însă el a rămas în libertate în aşteptarea verdictului Curţii Supreme. Joi, Curtea Supremă a confirmat condamnarea lui, estimând că fostul preşedinte a deturnat 25,2 miliarde de won şi a primit mită în valoare de 9,4 miliarde de won. Park Geun-hye, preşedinta care i-a succedat lui Lee şi care a fost destituită în 2017 în urma unui răsunător scandal de corupţie, ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. Predecesorul lui Lee, liberalul Roh Moo-hyun s-a sinucis în 2009 după ce a fost interogat în legătură cu suspiciuni de corupţie ce implicau familia sa, în cadrul unei anchete desfăşurate în timpul preşedinţiei lui Lee. Roh era mentorul actualului preşedinte sud-coreean Moon Jae-in. AGERPRES/(AS – autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa Fostul preşedinte sud-coreean Lee Myung-bak, condamnat definitiv la 17 ani de închisoare
Fostul preşedinte sud-coreean Lee Myung-bak, condamnat definitiv la 17 ani de închisoare
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.