Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Anton Petrea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că speră ca formaţia lui să fi depăşit momentele mai puţin bune de dinaintea pauzei prilejuite de meciurile selecţionatei României, când s-a confruntat cu multe cazuri de coronavirus. "Am avut această perioadă de două săptămâni benefică pentru noi, cred eu, sunt mulţumit de felul în care au răspuns jucătorii şi cred eu că am depăşit momentele mai puţin plăcute pe care le-am avut înainte de această pauză competiţională. Întâlnim o echipă bună, care a pierdut în acest sezon doar un singur meci, împotriva CFR-ului, au o echipă bună cu apărare bună, organizaţi bine defensiv, drept dovadă şi numărul redus de goluri pe care le-au primit. Sunt o echipă periculoasă pe contraatac, trebuie să fim foarte atenţi la acest aspect şi să fim foarte concentraţi. O echipă în componenţa căreia sunt cinci jucători experimentaţi, valoroşi, care pot decide anumite situaţii de joc, depinde numai de noi să intrăm sută la sută concentraţi şi motivaţi să ne gândim că trebuie să câştigăm acest meci. Eu mă aştept să văd o echipă agresivă, o echipă care joacă bine, să ne impunem stilul şi să câştigăm, să arătăm că ne-am pregătit bine în astea două săptămâni", a declarat Petrea. Tehnicianul spune că adversara de luni, Academica Clinceni, şi-a întărit lotul cu jucători care în trecut au evoluat la FCSB şi că el este în mare parte mulţumit de fotbaliştii pe care îi are la dispoziţie: "La Clinceni, valoarea echipei a crescut odată cu venirea jucătorilor care au fost înainte la Steaua, chiar dacă nu sunt sută la sută pregătiţi, trebuie să fim foarte atenţi la ei. Noi avem o strategie, am avut într-adevăr probleme atunci când a fost cu pandemia, dar în general sunt mulţumit de lotul pe care îl avem la dispoziţie, e un lot valoros. Mie îmi place să fie concurenţă pe posturi şi să luăm cea mai bună decizie, jucătorii cei mai buni să intre pe teren. El afirmă că jucătorii săi care au fost convocaţi la echipa naţională nu au fost afectaţi de înfrângerile suferite de selecţionata României. "Cred că orice român a fost afectat de rezultatele nefavorabile ale echipei naţionale, jucătorii cred că şi ei au avut momente în care au fost afectaţi, pentru că echipa naţională nu a câştigat, dar aici au fost concentraţi pe ceea ce au avut de făcut şi nu au fost probleme din punctul ăsta de vedere", a mai spus Petrea. În ceea ce priveşte o eventuală revenire la FCSB a fostului antrenor Laurenţiu Reghecampf, care şi-a reziliat contractul cu gruparea Al Wasl, Petrea a spus: "Am aflat şi eu despre Reghecampf, nu am vorbit cu Laurenţiu nimic. Nu ştiu ce s-a întâmplat acolo şi chiar nu ştiu ce planuri de viitor are. Chiar nu mă interesează". Partida Academica Clinceni – FCSB, din cadrul etapei a 7-a a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 21:00, la Călăraşi. AGERPRES (V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)