Antrenorul formaţiei FCSB, Anton Petrea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că ar fi foarte importantă o victorie pentru echipa sa în meciul cu FC Hermannstadt, pentru a se apropia de liderul Ligii I de fotbal, Universitatea Craiova, care a pierdut în această etapă, pe teren propriu, cu Academica Clinceni, scor 0-1. "E importantă pentru noi această victorie să ne apropiem de lider. Cred că este un campionat echilibrat din punctul meu de vedere, bun. Apar şi câteva surprize, asta cred că place publicului. Sper ca noi să nu avem parte de surprize neplăcute şi să ne câştigăm meciurile. Nu cred că CFR Cluj va fi influenţată de meciurile din Europa League, au un lot destul de numeros şi valoros şi nu cred că va fi o problemă pentru a să gestioneze situaţia", a declarat Petrea. Referitor la adversarul de luni, Petrea a spus că jucătorii săi trebuie să găsească modalitatea de deschide apărarea celor de la Hermannstadt cât mai mult timp. "Întâlnim o echipă bună care a pierdut până acum un singur meci, la fel ca şi echipa de etapa trecută, Clinceniul. E o echipă care stă bine în teren, trebuie să fim foarte atenţi şi să găsim mijloacele de a deschide apărarea adversă pe cât mai mult posibil. E o evoluţie bună până acum a celor de la Sibiu în partidele disputate, au adus şi câţiva jucători buni şi asta a contribuit la exprimarea echipei. În afara problemelor mai vechi cu jucători accidentaţi nu mai sunt alte probleme. Şi Darius Olaru, care este suspendat, în rest tot lotul îl avem la dispoziţie", a mai spus antrenorul FCSB. Partida FCSB – FC Hermannstadt, din cadrul etapei a 8-a a Ligii I, se va disputa luni, de la ora 21:00, pe Arena Naţională. AGERPRES/(V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)