AS Roma a învins-o pe Young Boys Berna cu scorul de 2-1, joi, în deplasare, într-un meci din prima etapă a Europa League la fotbal, în Grupa A, din care face parte şi CFR Cluj. Campioana Belgiei a deschis scorul prin Jean Pierre Nsame (14 – penalty), dar gialloriossi au egalat prin Bruno Peres (69), iar Marash Kumbulla (74) a marcat golul victoriei. Internaţionalul român Nicolae Stanciu a dat pasă de gol la reuşita formaţiei Slavia Praga, învinsă de Hapoel Beer Sheva cu 3-1 în Israel. Stanciu a intrat la pauză şi a pasa decisiv pentru golul egalării, reuşit de Lukas Provod (75). Pe final, Hapoel a mai înscris de două ori, prin Elton Acolatse (86, 88). Stanciu a primit un cartonaş galben în min. 85. Bayer Leverkusen a reuşit scorul etapei, 6-2 cu OGC Nice, într-un meci cu patru goluri marcate în ultimul sfert de oră. Glasgow Rangers a învins-o cu 2-0 pe Standard Liege, în deplasare. Al doilea gol al echipei la care joacă Ianis Hagi a fost înscris de englezul Roofe, cu un şut din propria jumătate. Hagi a fost titular, a primit un cartonaş galben în min. 26 şi a fost schimbat în min. 67. PSV Eindhoven a fost învinsă acasă de Granada cu 2-1. Gazdele au deschis scorul în finalul primei reprize prin fostul internaţional german Mario Goetze (45+1). Jorge Molina (57) şi Darwin Machis (66) au înscris golurile oaspeţilor. Benfica a câştigat cu 4-2 la Poznan, în faţa echipei locale Lech, graţie unui hat-trick reuşit de uruguayanul Darwin Nunez (42, 60, 90). În Grupa F, Real Sociedad s-a impus dramatic în Croaţia, cu 1-0 în faţa echipei NK Rijeka, prin golul lui Jon Bautista (90+3), dar bascii au avut şi două bare (Oyarzabal, Le Normand). Surpriza a fost produsă de AZ Alkmaar, care a câştigat cu 1-0 la Napoli, în ciuda faptului că olandezii nu au avut 13 jucători, infectaţi cu coronavirus. Sporting Braga a dispus de AEK Atena la scor de forfait, 3-0, fundaşul român Ionuţ Nedelcearu fiind integralist la eleni, primind un cartonaş galben în min. 34. AC Milan a trecut de Celtic cu 3-1, la Glasgow, portarul român Ciprian Tătăruşanu fiind rezervă la rossoneri. Turcul Yusuf Yazici, cu un hat-trick, a făcut diferenţa pentru Lille, care a dispus cu 4-1 de Sparta, la Praga. Echipa cehă, la care portarul român Florin Niţă a fost rezervă, a jucat din min. 23 în zece oameni, după eliminarea lui Krejci. Un meci spectaculos a fost cel dintre Villarreal şi Sivasspor, câştigat de spanioli cu 5-3. Ibericii au ratat şi un penalty. Ludogoreţ Razgrad a fost învinsă acasă de Royal Antwerp cu 2-1. Campioana Bulgariei a deschis scorul prin spaniolul Higinio Marin (46), dar belgienii au punctat prin Pieter Gerkens (63) şi Lior Refaelov (70), obţinând victoria. La gazde, Cosmin Moţi a rămas pe banca de rezerve, Claudiu Keşeru a intrat în min. 78, în timp ce Dragoş Grigore, accidentat, nu a făcut parte din lot. Rezultate: Grupa A ŢSKA-Sofia – CFR Cluj 0-2 Au marcat: Mario Rondon 53, Ciprian Deac 74 – penalty. Young Boys Berna – AS Roma 1-2 Au marcat: Jean Pierre Nsame 14 – penalty, respectiv Bruno Peres 69, Marash Kumbulla 74. Grupa B Dundalk FC – Molde FK 1-2 Au marcat: Sean Murray 35, respectiv Etzaz Hussain 62, Ohi Anthony Omoijuanfo 72 – penalty. Rapid Viena – Arsenal 1-2 Au marcat: Taxiarchis Fountas 51, respectiv David Luiz 70, Pierre-Emerick Aubameyang 74. Grupa C Bayer Leverkusen – Nice 6-2 Au marcat: Nadiem Amiri 11, Lucas Alario 16, Moussa Diaby 61, Karim Bellarabi 79, 83, Florian Wirtz 87, respectiv Amine Gouiri 31, Alexis Claude-Maurice 90. Hapoel Beer Sheva – Slavia Praga 3-1 Au marcat: Jhonatan Agudelo 45, Elton Acolatse 86, 88, respectiv Lukas Provod 75. Grupa D Lech Poznan – Benfica Lisabona 2-4 Au marcat: Mikael Ishak 15, 48, respectiv Pizzi 9 – penalty, Darwin Nunez 42, 60, 90. Standard Liege – Glasgow Rangers 0-2 Au marcat: James Tavernier 19 – penalty, Kemar Roofe 90+3. Grupa E PAOK Salonic – Omonia Nicosia 1-1 Au marcat: Thomas Murg 56, respectiv Eric Bautheac 16. PSV Eindhoven – Granada 1-2 Au marcat: Mario Goetze 45+1, respectiv Jorge Molina 57, Darwin Machis 66. Grupa F Rijeka – Real Sociedad 0-1 A marcat: Jon Bautista 90+3. SSC Napoli – AZ Alkmaar 0-1 Au marcat: Dani de Wit 57. Grupa G Leicester City – Zaria Lugansk 3-0 Au marcat: James Maddison 29, Harvey Barnes 45, Kelechi Iheanacho 67. Sporting Braga – AEK Atena 3-0 Au marcat: Wenderson Galeno 44, Paulinho 78, Ricardo Horta 88. Grupa H Celtic Glasgow – AC Milan 1-3 Au marcat: Mohamed Elyounoussi 77, respectiv Rade Krunic 14, Brahim Diaz 42, Jens Petter Hauge 90+2. Sparta Praga – Lille 1-4 Au marcat: Borek Dockal 46, respectiv Yusuf Yazici 45+1, 60, 75, Jonathan Ikone 66. Cartonaş roşu: Ladislav Krejci (Sparta) 23. Grupa I Maccabi Tel Aviv – Qarabag FK 1-0 A marcat: Yonatan Cohen 10. Villarreal – Sivasspor 5-3 Au marcat: Takefusa Kubo 13, Carlos Bacca 20, Juan Foyth 57, Paco Alcacer 74, 78, respectiv Olarenwaju Kayode 33, Mustapha Yatabare 43, Max-Alain Gradel 64. Bacca a ratat un penalty în min. 37. Grupa J Ludogoreţ Razgrad – Royal Antwerp 1-2 Au marcat: Higinio Marin 46, respectiv Pieter Gerkens 63, Lior Refaelov 70. Tottenham Hotspur – LASK Linz 3-0 Au marcat: Lucas Moura 18, Andres Andrade (autogol) 27, Heung-Min Son 84. Grupa K Dinamo Zagreb – Feyenoord Rotterdam 0-0 Steven Berghuis (Feyenoord) a ratat un penalty în min. 8. Cartonaş roşu: Marcos Senesi (Feyenoord) 73. Wolfsberger AC – ŢSKA Moscova 1-1 Au marcat: Michael Liendl 42 – penalty, respectiv Adolfo Gaich 5. Grupa L Hoffenheim – Steaua Roşie Belgrad 2-0 Au marcat: Christoph Baumgartner 64, Munas Dabbur 90. Slovan Liberec – KAA Gent 1-0 A marcat: Abdulla Yusuf Helal 29. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acasă Stiri Internationale Sport Extern Fotbal: AS Roma a câştigat la Berna, în Europa League; Leverkusen a...
Fotbal: AS Roma a câştigat la Berna, în Europa League; Leverkusen a reuşit scorul primei etape
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.