Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Cosmin Contra, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă online, că jucătorii săi au posibilitatea ca în partida cu Astra Giurgiu de vineri "să spele ruşinea pe care au simţit-o toţi dinamoviştii" după meciul pierdut cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (scor 0-2) din etapa precedentă. "Trebuie să urmeze un nou început. În fotbal, după o evoluţie foarte ştearsă, cum a fost pentru noi cea de la Sepsi, ai posibilitatea să îţi speli imaginea. Putem să câştigăm trei puncte după patru meciuri… În trei dintre ele nu am meritat să pierdem, însă în cel cu Sepsi am meritat să pierdem pentru că am avut o evoluţie foarte proastă din toate punctele de vedere. Vineri, cu Astra, jucătorii au posibilitatea să spele această ruşine pe care au simţit-o toţi dinamoviştii la meciul cu Sepsi. Sper să câştigăm cele trei puncte, să aducem liniştea în sânul echipei şi să prindem un pic de încredere că putem ajunge acolo unde trebuie să ajungem. Zilele de după meciul cu Sepsi au trecut foarte greu pentru mine, deoarece nu am găsit o explicaţie pentru evoluţia foarte slabă. Cu UTA, FCSB şi Craiova cred că echipa a jucat mai bine decât adversarele, dar am pierdut. Cu Sepsi nu am mai fost echipa care domină adversarul, care are posesie… am arătat ca o echipă debusolată care a uitat să joace fotbal", a afirmat tehnicianul. Acesta susţine că Dinamo – Astra Giurgiu este o partidă pentru evitarea retrogradării. "Dacă ne uităm la clasament, întâlnirea cu Astra e un meci pentru evitarea retrogradării. Ăsta e adevărul. Suntem două echipe din subsolul clasamentului. Şi Astra a început prost campionatul, dar vine după o victorie de moral cu Iaşi. Deci vin cu un moral mai bun decât noi, dar am încredere că băieţii, după meciul cu Sepsi, şi după ce am vorbit toată săptămâna, vor avea o evoluţie bună şi vom câştiga cele trei puncte. Jucătorii vor avea această dorinţă de revanşă. Ei sunt conştienţi de situaţia în care e echipa acum şi că trebuie să facă un pas înainte", a menţionat Contra. "Ne gândim la schimbări în echipă, ne-am gândit la ele toată săptămâna şi sperăm să găsim formula ideală pentru a aduce victoria. Nu e uşor într-un proiect nou, cu 12 jucători noi. Avem mult de muncă. Avem jucători buni, dar încă nu avem o echipă. Nu avem automatisme de joc, iar acestea se fac în timp. Din păcate, în fotbal nu există foarte mult timp pentru că avem nevoie de rezultate. Le-am spus jucătorilor că avem nevoie de rezultate înaintea unui joc frumos, ca să spun aşa. Din păcate, nici noi nu am reuşit să schimbăm această tendinţă a rezultatelor negative din ultimii ani, adică să începem să câştigăm 3-4 meciuri la rând. Nu e o situaţie uşoară acum la Dinamo, dar cine mă cunoaşte ştie că sunt un luptător. Voi lupta până la capăt să duc Dinamo acolo unde îi este locul", a adăugat Cosmin Contra. Întrebat dacă există răbdare din partea conducerii clubului pentru a construi o echipă puternică, antrenorul a răspuns: "Asta trebuie întrebat Pablo Cortacero (n.r. – reprezentantul companiei Benel International SA care deţine pachetul majoritar de acţiuni al FC Dinamo). Eu ştiu că sunt într-o meserie în care antrenorul după fiecare etapă îşi poate face bagajele şi să plece. Dar, din punctul meu de vedere, am făcut tot ce a depins de mine pentru ca echipa să joace bine într-un timp scurt. Ceea ce s-a şi întâmplat după meciul cu Târgovişte… atunci s-a văzut o creştere în joc". Contra le transmite suporterilor că va face tot ce ţine de el pentru ca Dinamo să iasă din această situaţie dificilă. "Le-am spus jucătorilor că nu suntem demni să purtăm tricoul şi sigla acestei echipe. E clar că imaginea arătată în meciul cu Sepsi nu este cea dorită de mine. Iar suporterilor le transmit că voi face tot ce depinde de mine pentru a schimba această situaţie şi în cel mai scurt timp să începem să avem rezultate pozitive. Faţa echipei s-a schimbat în bine de când am venit, cred eu, dar la nivel de rezultate trebuie să schimbăm ceva. Trebuie să avem o serie de rezultate pozitive, pentru ca şi suporterii să înceapă să creadă în acest proiect", a mai spus Cosmin Contra. Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte, vineri, de la ora 21:00, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a a Ligii I. AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Nationale Sport Intern Fotbal: Contra – Cu Astra, jucătorii au posibilitatea să spele ruşinea pe...
Fotbal: Contra – Cu Astra, jucătorii au posibilitatea să spele ruşinea pe care au simţit-o toţi dinamoviştii la meciul cu Sepsi
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.