Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Cosmin Contra, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este neliniştit în privinţa întârzierii plăţii salariilor către fotbalişti, în ciuda faptului că primeşte asigurări din partea reprezentantului patronatului, Pablo Cortacero, că problemele se vor rezolva în scurt timp. "Şi eu sunt neliniştit în privinţa banilor, pentru că lucrurile întârzie să se aşeze din acest punct de vedere. Există o nelinişte, dar în acelaşi timp am încredere că acest proiect este adevărat, că este cel care mi-a fost prezentat şi vom putea să facem din Dinamo o echipă mare din toate punctele de vedere. În fiecare zi vorbesc cu patronul echipei, îmi transmite linişte, că în cel mai scurt timp se vor rezolva problemele la nivelul administrativ, la nivel de bani, toate lucrurile acestea se vor rezolva şi vom putea începe munca cu adevărat, să ne gândim doar la a îmbunătăţi de la nivel de juniori până la echipa mare tot ce înseamnă structura lui Dinamo", a declarat Cosmin Contra. El a afirmat că la nivelul achiziţiilor de jucători a adus ceea ce şi-a dorit, dar că ar fi preferabil să se rezolve şi anumite probleme la nivelul conducerii administrative a clubului. "Până acum la nivel de jucători stăm bine, am adus cam tot ce am vrut noi, în privinţa profilului jucătorilor, dar există această nelinişte la nivel administrativ, pentru că nu s-au pus bazele Consiliului de Administraţie a noii structuri la Dinamo, nu s-au făcut acele plăţi care trebuiau să se facă până acum şi atunci cred că există o nelinişte din partea tuturor la acest nivel. Sunt speranţe că în cel mai scurt timp toate aceste lucruri se vor regla şi atunci putem vorbi despre acest grandios proiect la Dinamo şi putem să punem toţi umărul să ducem Dinamo acolo unde merită să fie, în primele echipe din România", a mai spus Contra. Compania Benel International SA, reprezentată de spaniolul Pablo Cortacero, a devenit la jumătatea lunii august noul acţionar majoritar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti. AGERPRES/(V, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)
Acasă Stiri Nationale Sport Intern Fotbal: Cosmin Contra (Dinamo) – Şi eu sunt neliniştit în privinţa banilor
Fotbal: Cosmin Contra (Dinamo) – Şi eu sunt neliniştit în privinţa banilor
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.