Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, luni, într-un comunicat de presă postat pe site-ul său oficial, că anchetează cazurile pozitive la COVID-19 de la Astra Giurgiu, care au dus la amânarea partidei cu Dinamo din etapa a 9-a, precizând că va implementa un calendar unitar de testare în Liga I "Liga Profesionistă de Fotbal a analizat situaţia apărută la partida Dinamo – Astra Giurgiu, din etapa a 9-a a Casa Liga I şi precizează că a luat în calcul faptul că, la testarea efectuată de către lotul principal al echipei Astra, în ziua de 28 octombrie 2020, giurgiuvenii au anunţat depistarea a 15 jucători infectaţi cu virusul SARS-COV2, precum şi a încă 12 fotbalişti după testarea lotului celei de-a doua echipe a clubului. Totodată, rezultatele retestării imediate a contacţilor depistaţi negativ la respectiva analiza medicală nu au fost disponibile în termenul stabilit prin regulile în vigoare, cu şase ore înainte de începerea meciului dintre Dinamo şi Astra Giurgiu, programat iniţial vineri, 30 octombrie 2020, de la ora 21:00. Astfel, Liga Profesionistă de Fotbal anunţă demararea unei anchete în legătură cu modalitatea în care au fost efectuate testarea şi, respectiv, retestarea jucătorilor clubului Astra Giurgiu", se menţionează pe site-ul citat. Pentru a fi prevenite astfel de cazuri, LPF lucrează la implementarea unui calendar unitar de testare. În acest sens, se vor stabili date precise de testare ale jucătorilor celor 16 cluburi membre ale Ligii I, astfel încât în eventualitatea apariţiei unui caz de îmbolnăvire cu COVID-19, clubul în cauză să obţină timpul necesar pentru retestarea jucătorilor contacţi cu rezultate negative şi comunicarea imediată către LPF a acestora. Noul calendar de testare va trebui să respecte regulile impuse de legislaţia actuală, prevăzută în Protocolul de desfăşurare a competiţiei aferente sezonului 2020-2021, reducând la minimum riscurile ca un joc programat să nu se dispute. Partida de fotbal dintre formaţiile Dinamo şi Astra, programată vineri, în etapa a 9-a a Ligii I, a fost amânată de Liga Profesionistă de Fotbal în urma numeroaselor cazuri de COVID-19 de la gruparea giurgiuveană. La momentul respectiv, LPF anunţa că a fost reprogramat pentru data de 14 noiembrie, la o oră ce urmează a fost stabilită ulterior. AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Nationale Sport Intern Fotbal: LPF anchetează cazurile pozitive de la Astra şi anunţă implementarea unui...
Fotbal: LPF anchetează cazurile pozitive de la Astra şi anunţă implementarea unui calendar unitar de testare în Liga I
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.