Antrenorul echipei de fotbal FC Viitorul, Mircea Rednic, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă online susţinută înaintea partidei cu FC Botoşani din etapa a 14-a a Ligii I, că le-a transmis jucătorilor să fie în primul rând eficienţi, deoarece este interesat mai puţin de spectacol. "Pe mine mă interesează punctele. Le-am spus şi jucătorilor că mă interesează mai puţin spectacolul. Trebuie să fim eficienţi. Pentru că noi de asta ducem lipsă, de puncte. E important să ţinem aproape de cei din faţa noastră, mai ales că de la locul 7 în jos nu e diferenţă mare, sunt acolo 2-3 puncte. Ne dorim să câştigăm şi apoi să pregătim ultimul meci al anului (n.r. – cu Gaz Metan Mediaş)", a afirmat tehnicianul. Acesta îşi doreşte ca în meciul cu FC Botoşani formaţia sa să îşi impună jocul încă din primul minut. "Urmează un meci important pentru că ne dorim să terminăm anul în primele şase, pe un loc de play-off. Botoşani este abonată constant la play-off, aşa că va fi un meci foarte greu. Botoşani joacă un fotbal spectaculos şi ofensiv, dar noi trebuie să ne luăm toate măsurile, mai ales pe faza de contraatac. Mâine vreau să ne impunem jocul încă din primul minut. Şi ei trec printr-o situaţie mai delicată, de aceea trebuie să fim foarte atenţi. E îmbucurător că am reuşit să îi recuperăm pe cei doi jucători accidentaţi, pe Ganea şi pe Boboc. Aşa că acum nu mai avem jucători cu probleme medicale. În perioada asta voi da şansa tuturor jucătorilor să evolueze. Avem voie şi cinci schimbări, deci le voi folosi", a explicat Mircea Rednic. Echipa de fotbal FC Viitorul întâlneşte, marţi, de la ora 21:00, pe teren propriu, formaţia FC Botoşani, într-o partidă contând pentru etapa a 14-a a Ligii I. AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)