Şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian şi-a exprimat luni speranţa că Elveţia va putea valida acordul-cadru cu Uniunea Europeană, cu ocazia unei întrevederi la Berna cu omologul său elveţian Ignazio Cassis, transmite AFP. "Ignazio m-a informat despre observaţiile Elveţiei, despre dorinţa sa de a găsi o modalitate de a conveni asupra câtorva puncte sensibile, dar negocierea este iniţiată de Comisie şi Comisiei îi revine continuarea acesteia, deşi sunt foarte fericit că sunt informat despre cele mai importante puncte de către partea elveţiană", a declarat Le Drian în timpul unui briefing de presă comun. Cei doi miniştri nu au oferit detalii concrete cu privire la conţinutul discuţiei despre acest subiect sensibil în Elveţia, unde sondajele arată o reticenţă a populaţiei de a merge mai departe în colaborare cu UE în timp ce sprijinul din partea partidelor politice este în scădere. "În privinţa opiniei publice elveţiene, naţiunea elveţiană este independentă, autonomă, îşi exprimă sentimentele, are mijloacele unei mari ţări democratice şi sper că va putea valida acordul-cadru; dar este responsabilitatea poporului elveţian", a subliniat ministrul francez. Omologul elveţian Ignazio Cassis nu a oferit detalii suplimentare. Pe 11 noiembrie, într-o postare criptică, guvernul federal a indicat că şi-a stabilit poziţia cu privire la proiectul de acord de armonizare legislativă aflat în discuţie cu UE, adăugând însă că "poziţia nu va fi făcută publică pentru a nu împiedica spaţiul de manevră al Elveţiei în discuţii". Negocierile cu privire la acest acord au fost încheiate în 2018. Cu toate acestea, Consiliul Federal nu l-a semnat şi a solicitat la Bruxelles-ului clarificări cu privire la trei puncte: protecţia salariilor elveţiene, dispoziţiile referitoare la reglementarea ajutorului de stat şi directiva privind libera circulaţie a cetăţenilor care, în extremis, ar putea extinde accesul europenilor la prestaţiile sociale elveţiene. Acordul-cadru instituţional dorit de Bruxelles este un fel de super-acord ce acoperă anumite acorduri bilaterale deja existente şi vizează garantarea unei mai bune armonizări a legislaţiei elveţiene cu cea europeană. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa Franţa speră că Elveţia va putea valida acordul-cadru cu UE
Franţa speră că Elveţia va putea valida acordul-cadru cu UE
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.