Germania va interzice acordurile de subcontractare pentru salariaţii care lucrează în abatoare, aceasta fiind principala măsură dintr-o lege destinată să îmbunătăţească condiţiile de muncă din aceste facilităţi unde au fost identificate mai multe focare de Covid-19, transmite AFP. "Vom pune capăt acordurilor de subcontractare în industria de prelucrare a cărnii începând cu data de 1 ianuarie 2021", a declarat vineri ministrul german al Muncii, social-democratul Hubertus Heil. Această interdicţie va pune capăt unei practici foarte răspândite în abatoarele germane, care se bazează în mare parte pe mâna de lucru venită din Europa de Est, care este angajată de companii din ţările din Est dar ulterior este "detaşată" în Germania via "contracte de prestări servicii". "Acest sistem organizează iresponsabilitatea", apreciază Hubertus Heil. Graţie acestui sistem, companiile germane au foarte puţine obligaţii sociale sau sanitare faţă de mâna de lucru pe care, oficial, nu a angajat-o. Potrivit datelor furnizate de Guvernul german, din cele aproximativ 200.000 de persoane care lucrează în industria prelucrării cărnii din Germania, între "50% şi 80%" sunt în prezent angajate pe baza acestui tip de contracte de prestări de servicii. Interzicerea subcontratării va fi extinsă şi la atelierele care procesează carnea. Propus în luna mai a acestui an, proiectul privind interzicerea subcontractării a provocat tensiuni în coaliţia guvernamentală din Germania, între social-democraţii de la SPD, care au stat la originea proiectului, şi creştin-democraţii de la CDU, care se tem că va fi afectată competitivitatea sectorului, bazată pe costuri de producţie foarte reduse. Proiectul de lege prevede de asemenea interzicerea contractelor de muncă temporare în abatoare. În plus, vor fi impuse şi noi obligaţii în materie de locuri de cazare pentru muncitori precum şi controale mai frecvente din partea autorităţilor. În luna iunie a acestui an, peste 1.500 de lucrători ai abatorului companiei Toennies din districtul Guetersloh au fost infectaţi cu noul coronavirus, mulţi dintre ei fiind români. Acest focar a forţat izolarea a circa 670.000 de persoane în respectiva zonă. Descoperirea focarului de coronavirus la acest abator a declanşat o dezbatere cu privire la standardele din industria alimentară din Germania precum şi cu privire la dependenţa de mână de lucru a muncitorilor emigranţi, în special din România. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Germania va interzice subcontractarea în abatoarele sale
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.