Un număr de 87 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.000 de lei au fost aplicate în ultimele 24 de ore de poliţiştii giurgiuveni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). "Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au desfăşurat, în sistem integrat, noi acţiuni de control cu privire la respectarea măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2. Activităţile sunt desfăşurate zilnic pentru siguranţa cetăţenilor, iar pe parcursul ultimelor 24 de ore au fost angrenate 150 de forţe de ordine, fiind aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, în cuantum de 6.000 de lei', se arată într-un comunicat de presă al IPJ. În cadrul acţiunilor, au fost legitimate peste 600 de persoane şi au fost efectuate controale în 42 de societăţi comerciale. Pentru ca deplasările efectuate cu mijloacele de transport public în comun să se realizeze în condiţii de siguranţă, poliţiştii au controlat 177 de astfel de autovehicule. AGERPRES/ (AS- autor: Camelia Bigan, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)
Acasă Stiri Nationale Politic Giurgiu: Sancţiuni în valoare de 6.000 de lei, aplicate de poliţişti pentru...
Giurgiu: Sancţiuni în valoare de 6.000 de lei, aplicate de poliţişti pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.