Sindicaliştii grefieri organizează, joi, manifestaţii în faţa Ministerului Afacerilor Interne şi a 22 de prefecturi, în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a îngheţa în 2021 salariile angajaţilor din sistemul public, potrivit unui comunicat remis de patru sindicate ale grefierilor. Acţiunile de protest sunt sprijinite de 6.000 de membri ai sindicatelor grefierilor – grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentarişti, grefieri statisticieni şi specialişti IT, potrivit comunicatului. Manifestaţiile sunt organizate de membri de sindicat din cadrul Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL, Sindicatului SinJust Bihor, Sindicatului Liber al Lucrătorilor din Justiţie "Grefierul" Alba, Sindicatului Dreptatea Bacău. Acţiunile de protest planificate pentru joi urmează să aibă loc în faţa Prefecturilor din judeţele Alba, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea. Sindicaliştii grefieri sunt nemulţumiţi de "proiectul de ordonanţă de urgenţă (…) care prevede că salariile de bază se vor menţine la nivelul lunii decembrie 2020, iar cuantumul sporurilor şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare vor fi menţinute 'cel mult' la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2020, ceea ce deschide calea legală inclusiv la tăieri ale veniturilor în măsura în care nu vor fi bani la bugetul de stat". Sindicatele grefierilor subliniază că discuţiile despre adoptarea ordonanţei de urgenţă privind măsuri fiscal-bugetare, propusă spre aprobare, s-au purtat cu uşile închise, fără o consultare prealabilă şi transparentă cu organizaţiile sindicale şi profesionale din sectorul bugetar. " (…) încă de la momentul în care a fost creionată Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, categoria noastră profesională nu a fost susţinută de niciun factor de decizie pentru a ni se recunoaşte rolul vital în înfăptuirea actului de justiţie, astfel că: salariile de încadrare sunt îngheţate încă de la elaborarea Legii 153/2017, fiind greşit calculate prin raportare la o altă valoare de referinţă sectorială; deşi sporurile de care beneficiază categoria noastră profesională sunt calculate prin raportare la salariul de bază/indemnizaţia de încadrare, prin OUG nr. 114/2018 au fost deja plafonate la nivelul lunii decembrie 2018; cuantumul total al sporurilor se acordă diferenţiat şi neunitar între angajatorii din cadrul autorităţii judecătoreşti; indemnizaţia de hrană se acordă în cuantum diferit sau nu se acordă deloc la unii dintre angajatorii din sistem; suntem singura categorie profesională care nu a beneficiat de creşterea salarială de 25% reglementată prin Legea de salarizare în vigoare; în prezent, pe rolul instanţelor de judecată sunt sute de procese pentru rezolvarea inechităţilor salariale, iar această OUG nu va face altceva decât sa menţină dezechilibrele salariale generate de aplicarea neunitară sau neaplicarea legilor succesive de salarizare şi să dea naştere unor noi litigii, ale căror dobânzi penalizatoare le va plăti statul român din banii contribuabililor; în anul 2020, în urma unor proteste în stradă, prim-ministrul de la acea vreme, Ludovic Orban, a decis constituirea unui grup de lucru interministerial pentru rezolvarea inechităţilor salariale cu care se confruntă grefierii, grup de lucru care, în contextul adoptării acestei OUG, îşi va înceta activitatea întrucât propunerile de soluţionare vor fi în contradicţie cu prevederile actului normativ", se menţionează în comunicatul organizaţiilor sindicale ale grefierilor. AGERPRES/(AS – autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Grefierii organizează joi acţiuni de protest în faţa MAI şi a mai multor prefecturi, nemulţumiţi de îngheţarea salariilor
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.