Franţa, deţinătoarea trofeului, şi Norvegia vor juca finala Campionatului European de handbal feminin – EHF EURO 2020 din Danemarca, în urma victoriilor obţinute, vineri, în semifinale. Franţa a dispus de revelaţia Croaţia cu scorul de 30-19 (15-5), în prima semifinală, după o primă repriză de excepţie. Pentru campioane au înscris Estelle Nze Minko, Alexandra Lacrabere, Kalidiatou Niakate, Grace Zaadi Deuna, cu câte 4 goluri, Siraba Dembele (CSM Bucureşti) 3 etc. De la croate s-au remarcat Dora Krsnik, Katarina Jezic şi Valentina Blazevic (Măgura Cisnădie), cu 3 goluri fiecare. Norvegia, singura echipă cu şase victorii, şi-a păstrat parcursul perfect şi după al şaptelea val, trecând cu 27-24 (10-13) de echipa gazdă, Danemarca, după o repriză secundă formidabilă. Danezele au controlat prima repriză, în care au condus la patru goluri de mai multe ori, cu 10-6, 12-8 şi 13-9, iar la pauză diferenţa a fost de 13-10 în favoarea gazdelor. În repriza secundă, Danemarca a avut 14-10, dar Norvegia a marcat de patru ori la rând şi a reuşit egalarea, 14-14 (min. 36). Meciul a rămas sub semnul echilibrului până în min. 49, când era 21-21. Norvegia s-a desprins la două goluri, 23-21 (51), iar apoi scorul a luat proporţii, 27-22 (57), balanţa înclinând clar către Nora Mork et comp. Nora Mork a marcat 6 goluri, Kari Dale şi Stine Oftedal au marcat câte 4 goluri, Henny Reistad a reuşit 3, iar Veronica Kristiansen, Stine Skogrand, Camilla Herrem, Sanna Solberg, câte 2. Pentru daneze au punctat Mia Bidstrup 7 goluri, Trine Jensen, Line Haugsted, câte 3, Larke Pedersen, Anne Mette Hansen, Kathrine Heindahl, Rikke Iversen, câte 2, etc. În meciul pentru locurile 5-6, Rusia a învins campioana mondială Olanda cu 33-27 (18-13). Polina Vedehina, cu 6 goluri, a fost cea mai bună marcatoare a echipei Rusiei, rămasă fără selecţionerul Ambros Martin (demis) înaintea acestui meci. Au mai înscris Iulia Managarova 5 goluri, Daria Dmitrieva, Vladlena Bobrovnikova, Daria Samohina, Karina Sabirova, Kristina Kojokar, câte 3. Portarul Viktoria Kalinina a avut un procentaj de 50%, cu 16 mingi apărate, la vicecampioana europeană. Pentru olandeze au punctat Lois Abbingh 10 goluri, Angela Malestein, Danick Snelder, câte 4, Kelly Dulfer 3 etc. Duminică, în finala mică, se vor înfrunta Croaţia şi Danemarca (ora 16:30), iar Franţa şi Norvegia vor juca pentru medaliile de aur de la ora 19:00. Duelul dintre Franţa şi Norvegia a devenit un clasic în ultimii ani în handbalul feminin. Franţa a cucerit al doilea său titlu mondial în 2017, în Germania, după o finală cu Norvegia (23-21), luându-şi astfel revanşa după ce fusese învinsă de nordice cu 23-21 în semifinalele EURO 2016 (20-16). AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: (c) EHF EURO/facebook
Acasă Stiri Internationale Sport Extern Handbal feminin: Franţa şi Norvegia vor juca finala EURO 2020
Handbal feminin: Franţa şi Norvegia vor juca finala EURO 2020
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.