Volumul "Despre destin", un dialog epistolar între Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, aflat în pregătire la Editura Humanitas, va fi disponibil, din 11 noiembrie, în librării. Subintitulată "un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor", cartea cuprinde, potrivit editurii, "zece scrisori schimbate cu eleganţa şi firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecţii, umor, experienţe personale şi culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepţii despre destinul omului". Lucrarea apare în colecţia Convorbiri, eseistică, memorialistică & diaristică şi se doreşte "un epistolar despre soartă şi sorţi", care promite că "se citeşte pe nerăsuflate". "Despre roata destinului, urzeala sorţii şi chipurile neaşteptate ale ursitei se vorbeşte şi se scrie de când lumea. Vechi şi noi, culturile şi civilizaţiile dau înţelesuri tulburător-obscure acestor forţe nevăzute care par să conducă din umbră vieţile oamenilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-şi asuma propriile fapte şi decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?", se mai arată în prezentarea Humanitas. *** Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai importanţi autori de "literatură personală" din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs. În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc "l'ecriture du moi", scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filosofice şi de implicare în "viaţa cetăţii": "Despre minciună" (2006), "Despre ură" (2007) şi "Despre seducţie" (2007), "Estul naivităţilor noastre" (2012), "Dragul meu turnător" (2013), "Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile" (2014), "Nebunia de a gândi cu mintea ta" (2016), "România, o iubire din care se poate muri" (2017), "Continentele insomniei", (2017), "Aşteptând o altă omenire" (2018), "Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de-a lungul timpului" (2019), "Ludice. Exerciţii de umor criptic" (2019), "Isus al meu" (2020). *** Născut în 1948 la Bucureşti, Andrei Pleşu a absolvit Facultatea de Arte Plastice, Secţia de istoria şi teoria artei. A obţinut doctoratul în istoria artei la Universitatea din Bucureşti, cu teza "Sentimentul naturii în cultura europeană". Este fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei Noua Europă şi rector al Colegiului Noua Europă (1994), membru al World Academy of Art and Science şi al Académie Internationale de Philosophie de l'Art, dr. phil. honoris causa al Universităţii Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau şi al Universităţii Humboldt din Berlin, Commandeur des Arts et des Lettres, Grand Officier de la Legion d'Honneur. Printre ultimele apariţii editoriale semnate de Andrei Pleşu se numără: "Obscenitatea publică", 2004; "Comedii la Porţile Orientului", 2005; "Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri", 2006; "Note, stări, zile", 2010; "Despre frumuseţea uitată a vieţii", 2011; "Faţă către faţă", 2011; "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste", 2012; "Din vorbă-n vorbă. 23 de ani de întrebări şi răspunsuri", 2013; "O idee care ne suceşte minţile" (în colaborare cu Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici), 2014; "Dialoguri de duminică" (în colaborare cu Gabriel Liiceanu), 2015; "Nelinişti vechi şi noi", 2016; "Despre inimă şi alte eseuri", 2017. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Acasă Stiri Nationale Cultura Humanitas: Volumul ‘Despre destin’ de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu – din...
Humanitas: Volumul ‘Despre destin’ de Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu – din 11 noiembrie, în librării
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.