Un număr de 245 de invenţii din 14 ţări ale lumii urmează să intre în procesul de jurizare al Salonului internaţional de inventică InventCor 2020, ce va avea loc la Deva în perioada 17-19 decembrie, în sistem online. Manifestarea este organizată de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Hunedoara, şi de Asociaţia CorneliuGroup Cercetare-Inovare, desfăşurarea online fiind determinată de măsurile de protecţie impuse în perioada pandemiei. Salonul are ca obiectiv cultivarea şi educarea spiritului creativ-inovativ mai ales în rândul tinerilor, a precizat inventatorul Corneliu Birtok Băneasă, menţionând că aceştia au nevoie de puterea exemplului. "Ne dorim să cultivăm acest spirit creativ-inovativ în rândurile tinerilor. De aceea, am apreciat că este o necesitate ca tinerii să poată veni în contact cu acest mediu creativ, pe toate palierele, pentru că, mai târziu, ei vor fi cei care vor avea propriile invenţii brevetate", a arătat Birtok Băneasă. În cadrul dezbaterilor din prima zi a salonului, cei prezenţi, au arătat importanţa inovării pentru companii, menţionând, în acest context, că aceasta va face diferenţa între organizaţii, ca un element de reprezentativitate al unei firme. "Aceste saloane de inventică sunt cadru propice ce contribuie la formarea unei culturi a inovării. Inovarea este un fundament important al oricărei organizaţii (…), inovarea duce la progres. Inovarea este motorul creşterii economice, este una din valorile importante organizaţionale. De aceea, vreau să menţionez aici un lucru foarte important, că activele intangibile la nivel organizaţional vor reprezenta un capitol foarte important în ceea ce înseamnă bilanţurile economice pe care le vor prezenta fiecare firmă în parte, indiferent de dimensiune, ca un element important de reprezentativitate al acestora", a spus, în cuvântul său, preşedintele Institutului Confucius Sibiu, profesorul emerit Constantin Oprean. În cadrul InventCor 2020 se regăsesc universităţi, institute de cercetare, companii multinaţionale, dar şi inventatori privaţi. Invenţiile vor putea fi văzute pe internet, pe o pagină de Facebook special dedicată evenimentului: "InventCor2020". Salonul de inventică se bucură de parteneriatul educaţional al Universităţii Politehnica din Timişoara, prin Facultatea de Inginerie Hunedoara. AGERPRES/(A, AS – autor: Sorin Blada, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Asociatia CorneliuGroup cercetare-inovare/Facebook.com
Acasă Stiri Nationale Educatie Hunedoara: Invenţii din 14 ţări la prima ediţie a Salonului internaţional InventCor...
Hunedoara: Invenţii din 14 ţări la prima ediţie a Salonului internaţional InventCor 2020
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.