Termocentrala Mintia a câştigat procesul cu Garda de Mediu Hunedoara, deschis în urmă cu cinci ani, după ce, în urma unui control al inspectorilor de mediu, a primit o amendă de 60.000 de lei şi o sancţiune suplimentară de suspendare a activităţii. Potrivit preşedintelui Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, Tribunalul Hunedoara a anulat sancţiunea prin care termocentrala ar fi urmat să-şi suspende activitatea, însă a fost menţinută amenda de 60.000 de lei aplicată prin procesul verbal de control. "Nu ne aşteptam să reuşim, să dovedim că trebuie anulată acea recomandare a Gărzii de Mediu, de suspendare a activităţii termocentralei. Nu înţelegem de ce, timp de cinci ani, nu s-a reuşit să se dovedească acest lucru. Ce au făcut cei care au condus această societate? Este de neînţeles cum de un obiectiv aşa de important a fost lăsat la mâna unor jurişti poate mai puţin pregătiţi – vorbim despre juriştii care s-au ocupat de dosar din partea societăţii, în anul 2015", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, liderul sindical. În continuare, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara va acţiona pentru anularea unei recomandări a Ministerului Mediului prin care Ministerul Economiei este înştiinţat că termocentralei Mintia îi lipseşte o altă autorizaţie de mediu pentru emisiile de gaze cu efect de seră. Liderul sindical susţine, însă, că termocentrala a solicitat reautorizarea din punct de vedere al mediului şi că poate funcţiona şi după 1 ianuarie 2021. "Mai avem o adresă de la Ministerul Mediului către Ministerul Economiei prin care se cere sistarea activităţii la data de 1 ianuarie 2021 pentru că ne lipseşte o altă autorizaţie, cea pentru emisiile gazelor cu efect de seră. Am solicitat Agenţiei de Protecţia Mediului Hunedoara să ne dea o dovadă că suntem în curs de reautorizare şi atunci se va rezolva şi acest hop. (…) Dacă nu se va obţine dovada că sunt în proces de autorizare, vom ataca procesul verbal în instanţă, iar până la judecarea procesului se va suspenda aplicarea recomandării", a afirmat Iştoc. De asemenea, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara va face demersuri pentru ca termocentrala Mintia să treacă la folosirea cărbunelui fără sulf, testat în noiembrie 2019, ceea ce va asigura încadrarea producătorului de energie în cerinţele de mediu, a susţinut liderul sindical. În opinia acestuia, pentru ca termocentrala să poată funcţiona fără probleme va trebui că aceasta să fie separată de Complexul Energetic Hunedoara, conform Ordonanţei 60, şi să fie preluată în administrare de Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Deva sau de ambele instituţii administrative. AGERPRES/(A, AS – autor: Sorin Blada, editor: Diana Dumitru, editor online: Andreea Lăzăroiu)