Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI) anunţă că a introdus doctoratul european şi a aderat la mai multe reţele internaţionale universitare pentru cooperarea în domeniul studiilor doctorale. Conducerea Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat de la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi a întreprins, începând cu 1 octombrie, paşii necesari pentru a-şi creşte vizibilitatea studiilor doctorale, reuşind să introducă certificatul de Doctorat European, să creeze noi oportunităţi de colaborare interinstituţională şi să includă universitatea în mai multe reţele internaţionale de profil. Astfel, TUIASI are posibilitatea de a oferi studenţilor la studiile doctorale titulatura de "Doctorat European", un concept propus de către European University Association, cu scopul de a stimula integrarea absolvenţilor de doctorat din ţările europene în mediul academic şi socio-economic european. Pentru obţinerea certificatului de Doctorat European, un doctorand trebuie să îndeplinească o serie de criterii cumulative, propuse de către EUA şi adoptate deja de către TUIASI. El trebuie să fie înmatriculat într-un program de studiu de doctorat acreditat la TUIASI, să îl parcurgă şi să promoveze proiectul de cercetare ştiinţifică având cel puţin calificativul "foarte bine". Pe parcursul studiilor sale, trebuie să efectueze un stagiu de cercetare în domeniul tezei de minimum trei luni în una sau două universităţi din Uniunea Europeană sau ţări asociate UE, cu excepţia României, de unde să obţină un raport pozitiv al stagiului din partea coordonatorului de la universitatea parteneră. Ulterior, cel puţin un membru din comisia de susţinere a tezei de doctorat trebuie să fie cadru didactic sau de cercetare într-o universitate sau un institut de cercetare din UE şi ţări asociate, dar nu din aceleaşi instituţii unde a efectuat stagiul de minimum trei luni de cercetare. Totodată, teza de doctorat trebui să fie redactată într-o limbă de circulaţie internaţională, de preferat engleză, iar susţinerea publică a tezei trebuie să fie făcută într-o limbă de circulaţie internaţională. "Atunci când suntem înconjuraţi de o criză sanitară fără precedent, când unii îşi pierd locurile de muncă, când majoritatea firmelor îşi restrâng activitatea, când întreaga societate este puternic afectată – este oare potrivit să vorbim despre educaţie şi performanţă în studii doctorale? Răspunsul este un "da" ferm. Educaţia, în toate formele ei, trebuie să fie prioritatea numărul unu a oricărei societăţi, mai ales în perioade de recesiune", a declarat prof.dr. Alina Minea, director al CSUD de la TUIASI. În acelaşi timp, TUIASI a aderat la Consiliul pentru Educaţie Doctorală al EUA (EUA-CDE), o organizaţie europeană care cuprinde 265 de instituţii din 36 de ţări, unde se promovează colaborarea şi schimbul de bune practici în studiile doctorale. Aici, consideră reprezentanţii TUIASI, se pot crea oportunităţi unice de colaborare interinstituţionale în ceea ce priveşte doctoratele, de la cercetări comune, la teze realizate în co-tutelă. "TUIASI este o voce puternică în spaţiul european, cu un număr de peste 70 conducători de doctorat şi 800 studenţi doctoranzi, acoperind aproape toate domeniile tehnice de doctorat, astfel că afilierea universităţii la organizaţiile internaţionale a fost un demers firesc", a completat prof. dr. Alina Minea. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Acasă Stiri Nationale Educatie Iaşi: Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” a introdus doctoratul european
Iaşi: Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” a introdus doctoratul european
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.