Aproximativ 59.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 24.000 mijloace de transport, dintre care 10.500 automarfare, au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează, marţi, IGPF. Conform unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare au fost aproximativ 28.200 persoane cu 11.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 31.000 persoane cu 12.700 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 26.200 de persoane şi 13.000 de mijloace de transport (5.400 automarfare), dintre care pe sensul de ieşire în ţară au fost aproximativ 14.600 de persoane cu 7.200 mijloace de transport. În zonele de competenţă – punctele de trecere şi "frontiera verde" – poliţiştii de frontieră au constatat, în ultimele 24 de ore, 31 de fapte ilegale – 12 infracţiuni şi nouă contravenţii – săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 5.210 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 1.700 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 43 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a şapte cetăţeni români din diferite motive legale. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
IGPF: Nu s-a permis intrarea în ţară a 43 de cetăţeni străini în ultimele 24 de ore
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.