Paramedicii SMURD au intervenit în aproape 80% din totalul numărului de intervenţii din ultimele 24 de ore gestionate de IGSU, respectiv 1.162 de cazuri SMURD din totalul de 1.459 de situaţii de urgenţă. "Ultimele 24 de ore au fost solicitante pentru pompierii din întreaga ţară, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona Bucureşti-Ilfov şi în judeţele Arad, Constanţa şi Satu Mare. Echipajele de salvatori au acţionat pentru localizarea şi stingerea celor 54 incendii înregistrate la nivel naţional şi au gestionat cu promptitudine două misiuni de descarcerare şi 241 misiuni pentru deblocare-salvare şi protecţie a comunităţilor", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, joi, AGERPRES. Salvatorii braşoveni au fost solicitaţi să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu produs la o locuinţă din localitatea Săcele. "Ajunse la faţa locului, echipajele operative au constatat că flăcările se manifestau pe aproximativ 600 mp, la întreaga locuinţă şi la un restaurant aflat în imediata vecinătate. Timp de mai bine de 6 ore, 25 de pompieri care au încadrat 5 maşini de stingere au acţionat unitar pentru lichidarea flăcărilor, astfel încât nu au fost înregistrate victime", arată sursa citată. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în ultimele 24 de ore, trei atenţionări meteorologice de Cod Galben de ceaţă, ce au vizat judeţele Bacău, Bistriţa Năsăud, Constanţa, Cluj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare şi Tulcea. "Ca urmare a informărilor primite, subunităţile operative ale IGSU au dispus din primele momente măsuri pentru intervenţie în cazul manifestării unor situaţii de urgenţă cauzate de vremea nefavorabilă. Au fost verificate şi pregătite pentru răspuns toate categoriile specifice de mijloace de intervenţie", arată sursa citată. Totodată, Centrul Operaţional Naţional al IGSU a monitorizat permanent dinamica din teren pentru dispunerea măsurilor imediate în vederea eficientizării intervenţiilor operative. Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store şi AppStore. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)