Debitul fluviului Dunărea va fi, în general, în scădere pe durata următoarelor şapte zile, însă valoarea medie rămâne peste media multianuală a lunii octombrie, la nivelul de 6.700 mc/s, relevă prognoza de specialitate, publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Potrivit sursei citate, în intervalul 23 octombrie, ora 7:00 – 30 octombrie, ora 7:00, în primele două zile, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar, după care va scădea până la valoarea de 6.700 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii octombrie (3.850 mc/s). În acelaşi timp, în aval de Porţile de Fier, debitele vor fi în general în creştere, cu excepţia părţii a doua a intervalului, când vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Olteniţa. Prognoza INHGA indică faptul că, în perioada 24 octombrie, ora 7:00 – 30 octombrie, ora 7:00, pe râuri, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, mai puţin în prima parte a intervalului pe râurile din sud-vestul, vestul, centrul şi nord-vestul ţării, unde vor fi în uşoară creştere, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a propagării. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Nationale Mediu INHGA: Debitul Dunării rămâne peste media multianuală a lunii octombrie, dar în...
INHGA: Debitul Dunării rămâne peste media multianuală a lunii octombrie, dar în scădere, în următoarea săptămână
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.