Ion Şerban, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box în perioada 1993-2000, a încetat din viaţă la vârsta de 71 de ani, a anunţat, luni, forul naţional pe site-ul său oficial. ''De numele lui Şerban se leagă aproape toate ultimele mari performanţe ale 'nobilei arte româneşti' de după revoluţie. Forţa României în boxul mondial de după '90 nu se datora numai pugiliştilor de top pe care îi avea, de la Vaştag, Doroftei, Marian şi Dorel Simion, la Bute, Adrian Diaconu şi mulţi, mulţi alţii, ci şi lui Ion Şerban. Sub conducerea acestuia, pugiliştii români nu s-au temut de arbitraje ostile în marile competiţii internaţionale şi nici nu au avut griji legate de faptul că munca lor nu va fi apreciată financiar aşa cum se cuvine'', se arată în comunicat ''Ion Şerban a fost o forţă a boxului mondial, nu numai a celui românesc, pe care l-a iubit şi susţinut necondiţionat. Îi datorăm recunoştinţă pentru tot ce a făcut pentru boxul nostru. Condoleanţe familiei îndoliate şi odihnă veşnică pentru omul şi domnul preşedinte care a fost Ion Şerban!'', a transmis preşedintele FR Box, Vasile Cîtea. Înmormântarea va avea loc marţi 17 noiembrie, la ora 12:00, la Cimitirul Central din Constanţa. AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Acasă Stiri Nationale Sport Intern Ion Şerban, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a decedat la...
Ion Şerban, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, a decedat la vârsta de 71 de ani
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.