Curtea de Apel Bucureşti obligă conducerea TVR să facă publice rezultatele controalelor financiare, printr-o hotărâre definitivă pronunţată luni, informează Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, într-un comunicat de presă transmis marţi AGERPRES. Potrivit sursei citate, instanţa a respins recursul declarat de conducerea Societăţii Române de Televiziune împotriva Hotărârii Tribunalului Municipiului Bucureşti prin care instituţia era obligată să pună la dispoziţia Sindicatului Român al Jurnaliştilor MediaSind următoarele informaţii de interes public precum: rapoartele şi măsurile impuse de inspectorii Curţii de Conturi în urma verificărilor activităţii financiare din mandatul preşedintelui-director general Doina Gradea, ce sancţiuni s-au acordat şi în ce cuantum, respectiv ce măsuri a luat conducerea TVR pentru remedierea ilegalităţilor semnalate, precum şi pentru recuperarea prejudiciilor create. "Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public privind dezmăţul financiar în care este condusă cea mai mare instituţie de presă a statutului, precum şi desele acuzaţii de corupţie în urma cărora au fost depuse mai multe sesizări penale, SRJ MediaSind a solicitat explicaţii conducerii SRTV. Din păcate, dând dovadă de aceeaşi lipsă de transparenţă în activitatea managerială, preşedintele-director general al TVR, Doina Gradea, a refuzat să răspundă acestor solicitări. Totodată, la repetatele sesizări depuse în urma refuzurilor primite la cererile depuse de organizaţia noastră, Comisia pentru soluţionarea reclamaţiilor administrative, numită prin Ordin de Doina Gradea, a respins de fiecare dată argumentele juridice prezentate de MediaSind. Având în vedere că această atitudine de slugărnicie faţă de şefa TVR a produs prejudicii bugetului instituţiei, SRJ MediaSind solicită public Curţii de Conturi să impute toate cheltuielile judiciare rezultate în urma acestor procese, conducerii SRTV şi membrilor Comisiei de cercetare a reclamaţiilor administrative din SRTV", precizează Mediasind. Totodată, SRJ MediaSind solicită DNA să dispună cercetarea persoanelor implicate şi sub aspectul săvârşirii unor fapte ce intră sub incidenţa penală, cum ar fi abuzul în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, în contextul în care toate cheltuielile cu casele de avocatură sunt plătite din banii alocaţi de la buget. "În repetate rânduri filiala SRJ MediaSind din TVR, MediaSind TVR a atras atenţia că resursele financiare ale instituţiei sunt folosite în mod discreţionar, fără o minimă transparenţă, în detrimentul salariaţilor care sunt nevoiţi să lucreze în condiţii precare de muncă, cu mijloace tehnice învechite. Însă, lipsa de implicare din partea factorilor decizionali, precum şi durata mare a soluţionării plângerilor penale asupra activităţii financiare din TVR, afectează, în mod grav, funcţionarea normală a instituţiei publice de presă. Acesta este unul dintre motivele pentru care SRJ MediaSind reiterează solicitarea făcută Parlamentului, de demitere a presedintelui – director general al SRTV, Doina Gradea, pentru ca activitatea in instituţie să revină la normal iar angajaţii să fie protejaţi de abuzuri", se arată în comunicat. Organizaţia sindicală menţionează că, în prezent, în atenţia procurorilor există depuse mai multe plângeri şi sesizări penale pentru a cerceta faptele de corupţie din TVR. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Mediasind: Curtea de Apel Bucureşti obligă conducerea TVR să facă publice rezultatele controalelor financiare
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.