"Aşezămintele I.C. Brătianu", din strada Biserica Amzei, Bucureşti, ar putea fi incluse în Programul naţional de construcţii de interes public sau social, derulat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii, a anunţat, vineri, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Aflată în centrul Bucureştiului, clădirea este emblematică pentru istoria şi cultura ţării. Imobilul se află în prezent într-o stare avansată de degradare, întrucât nu au mai fost făcute reparaţii, iar expertiza tehnică realizată în cursul acestui an relevă faptul că structura de rezistenţă este în pragul prăbuşirii parţiale sau totale. Odată cu trecerea timpului şi ca urmare a lipsei unei întreţineri minimale, a acţiunii intemperiilor, a deteriorărilor de natură mecanică, au apărut degradări de profunzime, precizează Ministerul Culturii. "Întregul ansamblu al 'Aşezămintelor Brătianu' din Bucureşti trebuie redat circuitului cultural cât mai repede. Pentru început vom aloca, din bugetul Ministerului Culturii, 200 mii lei pentru reparaţii urgente la acoperiş, pentru a evita accentuarea degradării imobilului. Este responsabilitatea noastră să găsim soluţii pentru restaurarea acestei bijuterii a arhitecturii interbelice şi să o redeschidem publicului. Voinţa brătienilor a fost aceea de a organiza acolo o bibliotecă la dispoziţia publicului şi aşa avem de gând să facem, pe lângă alte activităţi pe care le-am putea desfăşura în acest spaţiu. Unele corpuri de clădire din acest ansamblu pot fi folosite de instituţiile culturale din subordinea ministerului care plătesc chirii în alte locaţii, dar în acelaşi timp pot fi folosite ca un hub cultural dedicat lucrătorilor din domeniu, pe modelul hub-urilor dedicate antreprenorilor", a afirmat ministrul Bogdan Gheorghiu. Estimările realizate de Biblioteca Naţională a României, în administrarea căreia se află "Aşezămintele I.C. Brătianu", şi ale Ministerului Culturii, bazate pe investiţii similare, având în vedere şi deteriorările structurale grave, indică faptul că serviciile de proiectare, obţinerea avizelor şi lucrările de intervenţii s-ar putea ridica la peste 8 milioane de euro. "Aşezămintele I.C. Brătianu" (din strada Biserica Amzei nr. 5-7, Tronson Corp D, Sector 1, Bucureşti) se află în domeniul public al statului şi în administrarea Bibliotecii Naţionale a României, având codul B-ll-m-B-18143. Ansamblul de patrimoniu este compus dintr-o construcţie cu patru niveluri (Sp+D+P+Mez+2E+M), din cărămidă, din perioada 1908-1930, iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Acasă Stiri Nationale Cultura Ministrul Bogdan Gheorghiu propune restaurarea ”Aşezămintelor I.C. Brătianu” prin intermediul CNI
Ministrul Bogdan Gheorghiu propune restaurarea ”Aşezămintelor I.C. Brătianu” prin intermediul CNI
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.