Cifrele Ministerului Mediului arată creşterea treptată a populaţiei de urs, motiv pentru care este nevoie de o bază ştiinţifică şi de un pachet de măsuri care să aducă la un nivel rezonabil populaţia de urs, cu intervenţii umane, a afirmat, luni seara, ministrul de resort, Tanczos Barna. Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO "Cu urşii este nevoie de un studiu, pentru a stabili efectivul. Din 2016 nu s-a făcut niciun studiu. Am văzut câteva cifre în minister care arată creşterea treptată a populaţiei de urşi şi este o chestiune asumată de minister. Este nevoie de o bază ştiinţifică şi de un pachet de măsuri care să aducă la un nivel rezonabil populaţia de urs, cu intervenţii umane. Legea prevede astăzi – este lege votată de Parlament – cotele de intervenţie în cazurile în care urşii distrug, omoară şi fac pagube şi cotele de prevenţie", a susţinut Barna, la Antena 3. Şeful de la Mediu a afirmat că este nevoie de un echilibru, care să asigure zone de linişte pentru urşi, însă trebuie protejaţi şi oamenii. "Sunt în continuare pentru echilibru, pentru că nu putem să lăsăm fără intervenţie o populaţie de urşi, în condiţiile în care an de an se constată creşterea efectivelor. Trebuie un echilibru, un echilibru care să asigure zone de linişte pentru urşi, zone de habitat sau habitat natural pentru urşi. În acelaşi timp, trebuie să avem grijă şi de agricultori şi, în primul rând, de oameni, pentru că am avut multe decese cauzate de atacurile de urs şi nu este în regulă ca statul român să nu-şi asume această…", a spus ministrul. Întrebat la cât ar trebui să ajungă efectivele de urşi, Tanczos Barna a răspuns că este nevoie de un studiu. "Nu pot eu să spun. Am avut un studiu scos la licitaţie. Nu a venit nimeni la acest studiu. Vom repeta licitaţia şi sper să vină specialiştii să spună", a menţionat el. Potrivit acestuia, ordinul pentru stabilirea cotelor de vânătoare la păsări este suspendat în instanţă. "Dacă ne referim la cotele de vânătoare pentru păsări, da, ordinul pentru păsări este suspendat în instanţă. Ne judecăm", a adăugat Barna. AGERPRES/(AS – autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Preda) Citeşte şi: * Tanczos Barna: Pe 31 ianuarie, SUMAL este gata; vor fi încărcate datele în sistem
Ministrul Mediului: Este nevoie de un pachet de măsuri care să aducă la un nivel rezonabil populaţia de urs, cu intervenţii umane
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.