Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a participat, joi, la reuniunea Consiliului de Mediu al Uniunii Europene, desfăşurată la Bruxelles, unde a prezentat acordul României pentru cele două dosare foarte importante în domeniul schimbărilor climatice – Legea climatică şi contribuţia revizuită a UE la Acordul de la Paris (EU NDC 2030). În acest context, ministrul român a subliniat că "lupta pentru combaterea schimbărilor climatice este una deosebit de importantă, care ne afectează direct pe fiecare dintre noi. Rămânem angajaţi, aşadar, pentru a face toate eforturile necesare de a oferi un răspuns global acestei provocări cu care ne confruntăm", informează un comunicat al ministerului de resort, remis AGERPRES. Potrivit comunicatului, prin Legea climatică se va înscrie în legislaţie obiectivul UE de neutralitate climatică în 2050, dar şi obiectivul UE 2030 (stabilirea unei noi ţinte, mai ambiţioase, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de cel puţin 55% comparativ cu anul 1990), agreat recent de şefii de stat sau de guvern, la Consiliul European din 10-11 decembrie. "Adoptarea EU NDC 2030 permite transmiterea contribuţiei UE la Secretariatul UNFCCC, în linie cu prevederile Acordului de la Paris şi consolidează rolul de lider al UE în combaterea schimbărilor climatice", precizează ministerul. Alte subiecte aflate pe agenda de joi a Consiliului de Mediu au fost obţinerea acordului general pentru revizuirea Regulamentului Aarhus în vederea asigurării unei mai bune implementări a Convenţiei Aarhus la nivel UE; adoptarea a două seturi de concluzii ale Consiliului privind realizarea redresării economice într-o manieră circulară şi ecologică, respectiv beneficiile digitalizării pentru mediu şi un schimb de opinii pe marginea Strategiei UE privind substanţele chimice pentru durabilitate către un mediu non-toxic. De asemenea, pe agenda Consiliului de Mediu a figurat adoptarea Regulamentului Consiliului de stabilire a Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027. La lucrările reuniunii Consiliului de Mediu al Uniunii Europene a participat şi secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor Andrei Cazacu. Evenimentul de la Bruxelles a fost organizat de Preşedinţia germană a Consiliului UE. Consiliul de Mediu al UE este principalul organism de decizie al Uniunii Europene în domeniul de mediu şi are rolul de a supraveghea dezvoltarea durabilă armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice şi sociale cu respectarea legislaţiei şi standardelor pentru protecţia mediului. AGERPRES/(AS – autor: George Coman, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Ministerul Mediului – România / Facebook.com