Expoziţia itinerantă "Jandarmeria Română 1850 – 2020" se va deschide marţi la Muzeul Oraşului Oradea – Complex Cultural, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR). Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, expoziţia, care a putut fi admirată în cadrul MNIR, în perioada 29 iulie – 20 septembrie, nu va beneficia de un vernisaj, în condiţiile impuse de pandemia de COVID-19. Organizată cu ocazia aniversării a 170 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului istoria acestei instituţii, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă şi contemporană a României. În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate o serie de piese, distincţii militare, fotografii, brevete, din colecţiile MNIR, Muzeului Jandarmeriei Române şi ale Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ''Neamurile trăiesc şi devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918 – 2018". Cu acest prilej, vor fi expuse, în premieră, obiecte cu o valoare istorică deosebită, care i-au aparţinut subofiţerului Nicolae Deaconu, participant la Primul Război Mondial din partea Jandarmeriei. Aceste obiecte, printre care se numără un livret militar, medalii şi numeroase documente fotografice, au fost donate muzeului de Ioana Silvia Diaconu, fiica lui Nicolae Deaconu. Rod al colaborării dintre MNIR, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, Asociaţia RoMilitaria şi Muzeul Oraşului Oradea – Complex Cultural, expoziţia va fi deschisă publicului până pe 28 martie 2021 şi va putea fi vizitată de marţi până duminică, între orele 09,00 – 17,00. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Sursa foto: www.mnir.ro