O echipă mixtă formată din istorici, istorici de artă, arheologi şi peisagişti lucrează la elaborarea studiilor de fundamentare ale proiectului de restaurare a Cetăţii Medievale a Sighişoarei, care vor sta la baza licitaţiei internaţionale ce va fi organizată, în premieră în România, conform regulamentului concursurilor de arhitectură al UNESCO şi al Uniunii Internaţionale de Arhitectură (UIA). Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, Nicolae Teşculă, a declarat că la elaborarea acestor studii contribuie şi angajaţii instituţiei muzeale care au efectuat de-a lungul anilor săpături arheologice în diverse părţi ale Cetăţii Medievale şi au identificat o serie de aspecte esenţiale pe care trebuie să le cuprindă tema de concurs. "Institutul Naţional al Patrimoniului ea demarat procedura legată de studii cu privire la fortificaţiile Cetăţii Medievale Sighişoara. În acest sens am avut prezenţa unor peisagişti, arheologi şi istorici de artă care fac studii despre istoria cetăţii şi despre ceea ce se poate face pentru restaurarea acestui sistem de fortificaţii, care se va finanţa ulterior. Împreună cu echipa care elaborează proiectul, ne-am deplasat în jurul fortificaţiilor, am prezentat zonele în care au fost săpături arheologice, am indicat publicaţiile în care au apărut studiile făcute de colegii noştri , astfel încât să aibă o analiză completă a sistemului de fortificaţii. În plus, muzeul nostru a furnizat informaţii de natură istorică despre turnuri. Sunt multe lucruri pe care le ştim, dar cu siguranţă rezultatele acestor sondaje pe structura de rezistenţă a fortificaţiilor vor conţine şi surprize", a declarat Nicolae Teşculă. În luna septembrie, Primăria Sighişoara şi Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) au semnat contractul pentru realizarea studiilor de fundamentare prin care vor fi stabilite detaliile tehnice şi istorice care vor sta la baza proiectului de restaurare a Cetăţii Medievale. Organizarea concursului internaţional de soluţii pentru restaurarea şi punerea în valoare a ansamblului Fortificaţiilor Sighişoarei, cu sprijinul Institutului Naţional al Patrimoniului, va fi o premieră pentru România, iar la baza acestuia vor fi sta studii ample şi cercetări necesare elaborării proiectului tehnic. Proiectul final nu va cuprinde doar restaurări, amenajări şi funcţionalizări ale fortificaţiilor medievale, ci se va extinde şi la aleile şi parcurile din Cetate. Restaurarea şi punerea în valoare a fortificaţiilor medievale ale oraşului se vor desfăşura prin Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice, în cadrul unui parteneriat între Municipiul Sighişoara şi Institutul Naţional al Patrimoniului. În urmă cu un an, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului, Ştefan Bâlici, a anunţat în cadrul conferinţei "Patrimoniul european: experienţe comune şi particularităţi regionale", din cadrul programului oficial al Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, că Cetatea Medievală a Sighişoarei, construită în secolul al XII-lea şi păstrată aproape neschimbată, va fi restaurată în urma unui concurs internaţional de proiecte. AGERPRES/(A – autor: Dorina Matiş, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Acasă Stiri Nationale Cultura Mureş: Studiile de fundamentare ale proiectului de restaurare a Cetăţii Medievale Sighişoara...
Mureş: Studiile de fundamentare ale proiectului de restaurare a Cetăţii Medievale Sighişoara – elaborate de istorici, arheologi şi peisagişti
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.