Rusia a deplasat mai multe lansatoare de rachete montate pe camioane în coridorul terestru Lacin pe care îl controlează între Armenia şi enclava Nagorno-Karabah, în timp ce forţele sale de menţinere a păcii acţionează pentru a securiza zona în urma acordului încheiat săptămâna trecută, informează Reuters. Moscova a mediat încetarea luptelor, care au durat şase săptămâni, între Azerbaidjan şi forţele etnice armene din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, acord care a determinat trimiterea a aproximativ 2.000 de soldaţi în cadrul misiunii de menţinere a păcii, proces aflat în desfăşurare. Ministerul rus al apărării a anunţat luni că a înfiinţat şapte posturi de observaţie temporare în coridorul Lacin, care se întinde de la graniţa Armeniei până în Nagorno-Karabah pe teritoriul Azerbaidjanului, pentru a asigura trecerea în siguranţă a forţelor de menţinere a păcii ruse către părţile controlate de armenii din Nagorno-Karabah. Într-un comunicat despre această desfăşurare, publicată pe site-ul Kremlinului, se informează că forţele înarmate de menţinere a păcii vor fi însoţite de vehicule blindate pentru personal, precum şi alte vehicule şi echipamente, fără a se menţiona sistemele de rachete. Moscova va monitoriza pacea cu ajutorul a 18 posturi de observaţie în care vor fi instalaţi militari ruşi. Forţele de menţinere a păcii sunt în contact permanent cu forţele armate din Azerbaidjan şi Armenia pentru a preveni orice neînţelegeri, conform sursei citate. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa Nagorno-Karabah: Rusia mută lansatoare de rachete în coridorul Lacin
Nagorno-Karabah: Rusia mută lansatoare de rachete în coridorul Lacin
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.