Patru nave de patrulare ale Royal Navy vor fi pregătite de la 1 ianuarie să protejeze zonele de pescuit din apele britanice în cazul unui ''no-deal'', respectiv un eşec al negocierilor dintre Londra şi Bruxelles privind relaţiile comerciale post-Brexit, scrie vineri publicaţia The Guardian, citată de Reuters. Respectivele nave vor avea dreptul să oprească, să controleze şi să sechestreze orice navă de pescuit din UE care intră în zona economică exclusivă a Regatului Unit, care se poate întinde până la o distanţă de 320 de kilometri de ţărm. ''Am muncit mult pentru a ne asigura că suntem pregătiţi pentru orice eventualitate'', a declarat publicaţiei The Guardian o sursă din Royal Navy. Pescuitul este una dintre principalele chestiuni asupra cărora Regatul Unit şi UE nu reuşesc să convină la negocierea unui acord post-Brexit. În timp ce mediul de afaceri este îngrijorat de un posibil ''no deal'', industria britanică a pescuitului l-a atenţionat pe premierul Boris Johnson să-şi respecte promisiunea principală care a motivat ieşirea din UE, aceea că Regatul Unit ''va prelua înapoi controlul''. Reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice, solicitat insistent de ţările UE interesate.AGERPRES/(AS – autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Adrian Dădârlat)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa Nave militare britanice, pregătite să protejeze zonele de pescuit în caz de...
Nave militare britanice, pregătite să protejeze zonele de pescuit în caz de eşec al negocierii acordului post-Brexit
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.