Un bebeluş înghite zilnic, în medie, peste un milion de microparticule de plastic desprinse din structura biberonului, potrivit unui studiu publicat luni, care sugerează câteva acţiuni utile pentru reducerea acestei cantităţi de particule ingerate, al căror impact asupra sănătăţii nu este deocamdată cunoscut, relatează AFP. Autorii studiului publicat în jurnalul Nature Food au expus modele dintre cele mai bine vândute biberoane din polipropilenă la procedura de preparare recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) – sterilizarea biberonului, apoi prepararea formulei de lapte cu apă încălzită la minimum 70 de grade Celsius pentru eliminarea eventualelor bacterii periculoase. Rezultatul: unele biberoane eliberează până la 16 milioane de microparticule de plastic pe litru, iar temperatura joacă un rol esenţial. Dacă apa pentru prepararea laptelui este încălzită la 95 de grade Celsius cantitatea de microparticule de plastic poate creşte, ajungând la 55 de milioane pe litru. La o temperatură a apei de 25 de grade Celsius cantitatea poate ajunge la puţin peste o jumătate de milion. Un bebeluş de 12 luni înghite, în medie, 1,5 milioane de microparticule de plastic pe zi, potrivit cercetătorilor care s-au bazat în special pe numărul de biberoane vândute în 48 de ţări şi pe volumul de lapte consumat zilnic. Expunerea zilnică este mai ridicată în ţările dezvoltate unde alăptarea este mai puţin frecventă – 2,3 milioane în America de Nord, 2,6 milioane în Europa. ''Ultimul lucru pe care îl dorim este să alarmăm excesiv părinţii, mai ales că nu avem suficiente informaţii despre consecinţele potenţiale ale microparticulelor de plastic asupra sănătăţii copiilor'', a comentat unul dintre autori, John Boland. Unele studii au prezentat gradul de contaminare a alimentelor cu microplastic – WWF a estimat că o persoană medie înghite până la 5 grame de plastic în fiecare săptămână, greutatea unui card de credit. Însă, lipsesc date privind impactul asupra sănătăţii al acestei ingestii sau riscurile chimice asociate cu eventualii aditivi. "Este foarte posibil ca (particulele) să treacă pur şi simplu foarte repede prin corp", a remarcat Oliver Jones, profesor la Universitatea RMIT din Melbourne, care nu a fost implicat în acest studiu, citat de Science Media Centre. Cu toate acestea, autorii dau sfaturi pentru a limita expunerea copiilor la microparticulele de plastic. Ei recomandă clătirea biberoanelor de trei ori în apă rece după sterilizare, pregătirea laptelui praf într-un recipient care nu este din plastic înainte de a turna lichidul răcit în biberon şi evitarea agitării excesive a biberonului. De asemenea, specialiştii recomandă evitarea introducerii biberonului în cuptorul cu microunde. Pentru încălzirea apei, autorii nu recomandă recipientele electrice din plastic care eliberează ''un număr similar de microparticule de plastic''. Studiul nu a analizat biberoanele din sticlă, care, desigur, ''nu eliberează particule'', dar sunt ''grele şi casabile'' şi rămân în plan secundar pe piaţă, au notat autorii. Având în vedere utilizarea pe scară largă a modelelor confecţionate din plastic, ''studierea destinaţiei finale şi a parcursului microparticulelor de plastic prin corp este următorul nostru pas'', au declarat autorii pentru AFP, adăugând că intenţionează să se concentreze pe probleme de imunologie şi biochimie asociate ingestiei de micro sau chiar nanoparticule de plastic. AGERPRES/(AS – autor: Dana Purgaru; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Irina Giurgiu)
O multitudine de microparticule de plastic în biberoane (studiu)
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.