Marea Britanie va investi 3 miliarde de lire (3,33 miliarde de euro) în următorii cinci ani pentru a contribui la eforturile de conservare a naturii, a declarat luni premierul britanic, Boris Johnson, relatează EFE. Acest aport, provenit din fondul de 11,6 miliarde de lire (12,876 miliarde de euro) prevăzut de ţară pentru a face faţă schimbărilor climatice, va fi alocat proiectelor menite să împiedice distrugerea pădurilor sălbatice şi conservării marine, a precizat guvernul, care a publicat extrase ale intervenţiei pe care premierul Johnson a susţinut-o la summitul online dedicat biodiversităţii "One Planet Summit" ce se desfăşoară la Paris. În afară de premierul britanic, la summitul online a participat şi prinţul Charles, moştenitor al coroanei britanice, şi un mare apărător al luptei împotriva crizei climatice şi un susţinător al culturilor ecologice. "Nu vom putea atinge obiectivele noastre asupra schimbărilor climatice, dezvoltarea sustenabilă şi prevenirea pandemiilor dacă eşuăm în eforturile noastre de a apăra natura care ne dă alimentele pentru hrana noastră, apa de băut şi aerul pe care îl respirăm", a subliniat Boris Johnson cu prilejul acestui summit. Şeful guvernului britanic a insistat ca întreaga lume să conlucreze unită, asemeni unei "comunităţi globale", pentru a asigura investiţiile necesare şi a proteja planeta şi biodiversitatea. Franţa, în colaborare cu ONU şi Banca Mondială, a organizat reuniunea online "One Planet Summit" la care participă şefi de sat şi de guvern. Programul conferinţei se concentrează pe biodiversitate şi protejarea ecosistemelor. În contextul pandemiei de COVID-19, conferinţa se va axa şi pe măsurile de prevenire a răspândirii bolii în corelaţie cu protejarea speciilor.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mihaela Moise, editor online: Ada Vîlceanu) Citiţi şi: Summit-ul One Planet, desfăşurat la Paris, are drept obiectiv consolidarea acţiunilor pentru conservarea speciilor Preşedintele francez Emmanuel Macron a deschis summitul One Planet, consacrat biodiversităţii