Actualul emisar al ONU pentru Orientul Mijlociu, bulgarul Nicolai Mladenov, urmează să devină noul mediator al ONU pentru Libia după ce Africa a renunţat la funcţie şi după mai mult de opt luni de disensiuni pe subiect în cadrul Consiliului de Securitate, informează AFP citând surse diplomatice. "Africa nu mai blochează această numire", a declarat un diplomat pentru AFP, sub condiţia anonimatului. Oficializarea numirii lui Nicolai Mladenov ar urma să fie făcută ca parte a unui "pachet" de numiri ce va cuprinde inclusiv funcţii pentru africani, potrivit unui alt diplomat. Noua misiune politică a ONU în Sudan, creată în iunie, aşteaptă numirea unui lider. Alte misiuni de pace ale ONU, precum cea din Mali, ar trebui, de asemenea, să îşi schimbe funcţionarii care îşi încheie mandatul. Ultimul emisar al ONU pentru conflictul libian a fost libanezul Ghassan Salamé, care a demisionat la începutul lunii martie din motive de sănătate. Numărul său doi, americana Stephanie Williams, asigură interimatul, ajungând recent la un acord pentru organizarea de alegeri în decembrie 2021. Alegerea succesorului lui Ghassan Salamé a fost întâmpinată cu intransigenţă din partea SUA. Washingtonul a refuzat mai întâi un prim candidat african, fostul ministru algerian al afacerilor externe Ramtane Lamamra. SUA au blocat apoi procesul cerând să împartă postul în două, un emisar şi un şef al misiuni ONU de mici dimensiuni (UNSMIL – aproximativ 200 de persoane), numit coordonator. Având un european ca nou mediator, această a doua funcţie ar trebui să revină unui african, conform surselor diplomatice. După respingerea candidatului algerian, secretarul general al ONU Antonio Guterres a identificat tot o candidată de pe continentul african, un fost ministru din Ghana, Hanna Serwaa Tetteh. Dar Washingtonul nu a fost de acord nici cu această propunere, iar poziţia fermă a SUA a determinat Consiliul de Securitate să accepte în cele din urmă, în septembrie, o nouă structură pentru UNSMIL. În acest context, numele lui Nicolai Mladenov a apărut foarte repede în discuţie. Dar ţările africane, fără să aibă nimic de reproşat în privinţa calităţilor mediatorului pentru Orientul Mijlociu, i-au blocat nominalizarea, argumentând necesitatea numirii unui african pentru medierea conflictului din Libia, ţară africană. Nicolai Mladenov a fost numit emisar pentru Orientul Mijlociu în 2015. În timpul misiunii sale, acesta s-a confruntat cu mai multe provocări: episoade de tensiuni între Gaza şi Israel, creşterea numărului coloniilor israeliene, diviziunile interne între palestinieni, deteriorarea situaţiei umanitare în Gaza accentuată de pandemia de COVID-19. Mladenov a purtat numeroase discuţii, alături de Egipt, pentru a evita escaladarea tensiunilor dintre Gaza şi Israel şi niciun război nu a avut loc între cele două părţi sub mandatul său. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: unsco.unmissions.org