Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) continuă tradiţia de peste o jumătate de veac de a-şi invita publicul, în seara de Revelion, la spectacolul cu opereta "Liliacul" de Johann Strauss (fiul), de această dată în format online. Melomanii vor putea urmări joi, de la ora 18,00, ediţia 2019 a spectacolului, în care actriţa Maia Morgenstern a fost invitată să interpreteze rolul lui Frosch. "În decembrie 1989 a fost pentru prima dată când nu a avut loc prezentarea operetei 'Liliacul', de la introducerea tradiţiei, de către Aca de Barbu (directoarea Operei timişorene în perioada 1946-1956 n.r.). Aca de Barbu a venit cu această tradiţie de la Viena, introdusă de însuşi Johann Strauss (fiul) în 1889, operetă inspirată după nivela 'Le Reveillon', care i-a plăcut foarte mult şi pe care acesta a muzicalizat-o. După 1989, când a fost întreruptă tradiţia, acum este 'aproape întreruptă'. Noi vom difuza în reluare spectacolul de anul trecut, în care Frosch a fost interpretat de Maia Morgenstern", a declarat, pentru AGERPRES, managerul ONRT, Cristian Rudic. Spectacolul cu opereta "Liliacul", oferit de ONRT pe pagina de Facebook şi canalul youtube ale instituţiei, este un adevărat cadou pentru iubitorii de operetă de pretutindeni, ediţia 2019 jucându-se cu casa închisă încă de la începutul lunii decembrie. În distribuţie: Cristian Rudic (Eisenstein), Renata Vari (Rosalinda), Octavian Vlaicu (Frank), Gabriella Varvari (Orlovski), Cristian Bălăşescu (Alfred), Dan Patacă (Dr. Falke), Mircea Dan Petcu (Dr. Blind), Cristina Vlaicu (Adela), Suzana Vrânceanu (Ida), Maia Morgenstern (Frosch) şi Gabriel Mulea (Ivan), sub conducerea dirijorală a lui Peter Oschanitzky. Cu un libret de Karl Haffner şi Richard Genée, după nuvela "Le Reveillon" de Henri Melhac şi Ludovic Halévy, "Liliacul", devenită "piesa de aur" a lui Johann Strauss (fiul), a avut premiera absolută la Viena, pe data de 5 aprilie 1874. La scurt timp după înfiinţarea Operei din Timişoara (30 martie 1946), prima directoare a instituţiei, Aca de Barbu, a introdus aici tradiţia vieneză, ca în fiecare seară de Revelion să fie prezentat acest spectacol de operetă. AGERPRES/(A – autor: Otilia Halunga, editor: Oana Popescu, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: www.ort.ro
Acasă Stiri Nationale Cultura Opera Naţională Română Timişoara păstrează tradiţia prezentării spectacolului ”Liliacul” de Revelion, de...
Opera Naţională Română Timişoara păstrează tradiţia prezentării spectacolului ”Liliacul” de Revelion, de această dată online
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.