Deputatul PSD Daniel Suciu a prezentat, duminică, programul de guvernare al social-democraţilor, capitolul Dezvoltare Regională şi Locală, care cuprinde obiective precum realizarea a 42 de smart cities, a 100 de oraşe competitive, acces în maximum două ore la cel mai apropiat aeroport şi în maximum o oră la cea mai apropiată intrare pe autostradă pentru fiecare român. "Ceea ce ne propunem noi şi ceea ce se va întâmpla este o Românie dezvoltată pentru absolut toţi românii. Şi principiul este foarte simplu: orice român, indiferent de regiune, trebuie să ajungă în maximum două ore la cel mai apropiat aeroport şi în maximum o oră la cea mai apropiată intrare pe autostradă. Orice român, indiferent de regiune, trebuie să aibă cele zece servicii obligatorii. Şi asta înseamnă: apă şi canalizare, gaz, acces la educaţie, sănătate, cultură, sport şi divertisment. După primii patru ani de guvernare, în România vor fi 42 smart cities şi 100 de oraşe competitive. Obiectivele noastre sunt foarte clare: o dezvoltare sustenabilă şi echitabilă, reducerea decalajelor urban-rural, creşterea autonomiei locale, tranziţia de la economia liniară la economia circulară (…) şi întărirea identităţii naţionale, prin valorificarea tradiţiilor locale şi regionale", a arătat Suciu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PSD. El a declarat că pentru realizarea acestor obiective vor fi folosiţi bani din bugetul naţional, din bugetul Next Generation, din actualul şi următorul exerciţiu financiar. Suciu a subliniat că toate proiectele de investiţii din România, fie că sunt finanţate din fonduri europene sau guvernamentale, vor trebuie să respecte aceleaşi reguli. El a anunţat şi înfiinţarea Fondului Naţional de Dezvoltare Locală, cu o finanţare anuală de 3 miliarde de euro. "Adică, cine aplică pentru un proiect în PNDL va respecta aceleaşi rigori, astfel încât, în orice moment din anii următor, această investiţie să poată fi trecută cu finanţare europeană. Programele guvernamentale vor deveni programe suport. Şi tocmai de aceea se va înfiinţa Fondul Naţional de Dezvoltare Locală, cu o bugetare anuală de circa 3 miliarde de euro, care va include tocmai aceste lucruri: PNDL, CNI, ANL, Cadastru şi fondurile europene, astfel încât orice comunitate din această ţară, până la finalul exerciţiului financiar 2027, dar chiar şi mai repede, să beneficieze de serviciile minime pe care secolul în care trăim le reclamă. Şi anume: depui un proiect pentru apă şi canalizare – este foarte bine. Nu poţi depune un proiect pentru asfaltare dacă nu ai apă şi canalizare", a spus el. Deputatul a arătat că din Fondul Naţional de Dezvoltare Locală ar urma să se acorde finanţare inclusiv pentru cele 31 de staţiuni româneşti, un total de un miliard de euro anual. Tot în baza acestui fond naţional ar urma să se asigure şi finanţare, astfel încât 80% din populaţia României să fie racordată la reţeaua de gaz. El a menţionat că, în următoarea perioadă, va fi necesară o reluare a dialogului cu patronatele din sectorul de construcţii, unde în prezent există un deficit de peste un milion de muncitori. "Tocmai de aceea, în programul pe Muncă, deja ne-am gândit la acest lucru şi am propus vouchere şi susţinerea celor care vor să se reintegreze în acest sector", a spus social-democratul. Suciu a subliniat importanţa simplificării procedurilor de accesare a fondurilor europene. "După experienţa avută în aceste două exerciţii financiare, cred că se impune o concluzie, pe care toată lumea o cunoaşte. Ne-am făcut rău singuri. Ne-am stabilit noi reguli în plus. Am stabilit noi hârtii, noi cerinţe pentru beneficiari şi acest lucru ne-a adus într-un blocaj. Tot anul trecut, tot PSD a iniţiat discuţii cu Comisia Europeană şi am stabilit şi am agreat o simplificare majoră a tot ceea ce înseamnă fonduri europeni. Peste 80 de măsuri de simplificare, alăturându-se la descentralizarea alocărilor, la un parteneriat real cu beneficiarii – pentru că acest lucru a existat doar pe alocuri", a spus deputatul. Conform acestuia, un alt obiectiv al PSD este realizarea unui registru public, care va conţine o hartă a investiţiilor realizate în România din bani europeni şi bani guvernamentali. "Înfiinţăm Registrul Naţional al investiţiilor publice. Practic, orice beneficiar, orice român, va fi la un click distanţă de toate investiţiile care se vor derula oriunde în această ţară. (…) Vom evita de acum înainte să dublăm din bugetul naţional ceea ce putem face din fonduri europene. Practic, PNDL, Compania Naţională de Investiţii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Cadastru – toate finanţările naţionale vor deveni programe suport pentru fondurile europene", a spus el. Daniel Suciu a apreciat că urmează "cei mai provocatori trei ani" în dezvoltarea României. "Îi observăm pe cei de la PNL cum se complac şi propagă o ruşinoasă ipocrizie, lăudându-se cu absorbţia de anul acesta. Absolut toate proiectele cu care se pozează, cu care se filmează sunt moştenirea lăsate de munca de doi ani şi zece luni a colegilor mei din guvernarea PSD. Ceea ce nu vă spun cei de la PNL este că în perioada următoare mai avem de finalizat PNDL, şi anume, până în 2023 mai trebuie să închidem în jur de 6.000 de şantiere, şi anume încă 3,5 miliarde de euro. De asemenea, mai avem la dispoziţie Programul de rezilienţă şi recuperare – încă 30 de miliarde de euro şi începe şi următorul exerciţiu financiar, pe o altă structură instituţională, care înseamnă încă aproximativ 20 de miliarde de euro", a spus el. AGERPRES/(A – autor: Irinela Vişan, editor: Oana Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru) Citiţi şi: * Grindeanu îl compară pe Florin Cîţu cu Nero şi îi cere să prezinte proiectul de buget în Parlament
Parlamentare2020/Acces rapid la aeroport şi autostradă, 42 smart cities şi 100 de oraşe competitive – propunerile PSD pentru guvernare
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.