Silvia Dinică, candidat al Alianţei USR PLUS la Senat, a afirmat că atribuţiile inspectoratelor şcolare care ţin de ordin administrativ vor trebui să fie transferate la nivelul managementului şcolii, iar cele care ţin de inspecţia şcolară vor fi organizate prin mecanisme de audit. "De câte ori nu am auzit în aceste zile 'nu se poate, nu ne lasă inspectoratele'? Este nevoie să regândim acest model vechi şi propunerile Alianţei USR PLUS sunt următoarele: atribuţiile acestor inspectorate, ce ţin de ordin administrativ, vor fi transferate la nivelul managementului şcolii, al consiliilor de administraţie. Acele atribuţii care ţin de inspecţia şcolară vor fi organizate prin mecanisme obiective de audit. Acest proces de reformare al acestor structuri se va realiza în etape", a spus Dinică, duminică, într-o conferinţă de presă. Ea a pledat pentru "profesionalizarea ocupaţiei de manageri şcolari, transformarea directorilor în profesionişti", acest lucru urmând a se face prin concursuri la nivelul şcolii, pe tot parcursul carierei didactice, profesorii urmând să aibă acces la cursuri de formare, conform nevoilor identificate la nivelul şcolii. "Acestea vor fi gratuite şi finanţate de către unitatea şcolară", a mai declarat Silvia Dinică. La rândul său, Ştefan Pălărie, candidat al Alianţei USR PLUS la Senat, a susţinut că "şcoala de la 8 la 5 este o viziune a unui ideal pentru noi în ţară, dar este o normalitate pentru foarte multe state europene şi este o viziune care ajută ca toţi elevii din România să poată învăţa într-un singur schimb". "Pentru cei peste 700.000 de tineri provenind din medii vulnerabile, afectaţi de această situaţie a închiderii şcolilor, va face o mare diferenţă posibilitatea de a avea şcoală, o masă şi apoi activităţi educaţionale pe o perioadă mai lungă a zilei până la ora 5, în aşa fel încât formarea lor să fie completă", a spus Pălărie. Totodată, candidatul Alianţei USR PLUS a vorbit despre realizarea unui "învăţământ superior performant" şi despre "transparentizarea autonomiei universitare". "Când spunem "învăţământ superior performant", noi vedem în egală măsură o respectare a autonomiei universitare, dar o vedem însoţită de o responsabilitate a autonomiei din partea mediului universitar şi atunci prima noastră prioritate aici este legată de transparentizare, pe modelul de tipul datelor deschise, privitoare la rezultatele academice, la rezultatele de cercetare şi mai ales la relaţia dintre performanţă şi finanţare. Vrem să transparentizăm finanţarea oferită asupra şcolilor doctorale şi avem nevoie de o regândire a modelului de finanţare a învăţământului superior", a mai spus Ştefan Pălărie. Corina Atanasiu, consilier local USR PLUS în Municipiul Focşani, a accentuat că "trebuie să punem tehnologia să lucreze pentru noi". "Avem câteva soluţii pe care vrem să le implementăm în prima sută de zile de guvernare. Unul dintre cele 40 de angajamente ale Alianţei USR PLUS este sprijin pentru şcoala online. Ne-am propus să înfiinţăm, în primele 100 de zile, opt centre regionale pentru suport în educaţia online, care să sprijine unităţile şcolare în tranziţia către şcoala digitală. Aceste centre-suport trebuie să fie capabile să facă analize de nevoi tehnologice la nivelul fiecărei şcoli care are nevoie, să poată să ofere sprijin în achiziţionarea de tehnologie şi în dezvoltarea de caiete de sarcini, în organizarea corectă a achiziţiilor; să poată să ofere sprijin şi în instalarea tehnologiei achiziţionate, pentru că ştim că doar 50% dintre şcoli beneficiază de persoane specializate care pot să se ocupe de aşa ceva; să poată să furnizeze programe de dezvoltare de competenţe digitale pentru cadre didactice; să suplinească predarea online a orelor de TIC pentru colectivele de elevi care nu beneficiază de profesori specializaţi", a detaliat Corina Atanasiu. AGERPRES/(AS – autor: Livia Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)