Reprezentanţii Prefecturii judeţului Tulcea au început demersurile pentru modificarea spaţiilor în care vor funcţiona opt secţii de votare, deoarece acestea nu îndeplinesc condiţiile de siguranţă sanitară impuse în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Subprefectul judeţului Tulcea cu atribuţii de prefect, Carmen Caloianu, a declarat, pentru AGERPRES, că cele opt secţii de votare au suprafeţe mai mici de 25 de metri pătraţi şi se află în oraşul Sulina şi în comunele Beidaud, Maliuc şi Topolog. În unele cazuri, autorităţile locale au identificat spaţii noi în care vor funcţiona secţiile de votare, iar în altele acestea urmează să fie stabilite până la începutul săptămânii viitoare. "După ce Autoritatea Electorală Permanentă va aviza spaţiile, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale le va dota cu mijloacele de comunicaţii, conform normelor", a precizat Carmen Caloianu. În judeţul Tulcea, la alegerile parlamentare vor fi deschise 204 secţii de votare. AGERPRES/(A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: Institutia Prefectului Judetul Tulcea / Facebook.com