Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Harghita şi poliţişti de combatere a criminalităţii organizate au descins, vineri, la 23 de locaţii din 13 judeţe şi la o farmacie din Bucureşti, mai multe persoane fiind suspectate că au cumpărat ilegal medicamente care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, ce necesită în mod legal prescripţie medicală specială. Potrivit unui comunicat al DIICOT, au fost efectuate percheziţii în judeţele Mureş, Vrancea, Argeş, Călăraşi, Sibiu, Neamţ, Prahova, Buzău, Cluj, Constanţa, Bihor, Bacău, Giurgiu şi la o farmacie din Bucureşti. În cadrul activităţilor au fost descoperite ca fiind deţinute ilegal medicamente conţinând substanţe stupefiante sau psihotrope, plicuri cu substanţe despre care există indicii că sunt droguri de mare risc (cocaină), canabis sub formă de muguri şi o cultură indoor de canabis (opt plante). Una dintre percheziţii a fost efectuată la o farmacie din Bucureşti, fiind ridicate, în vederea cercetărilor, de la toate cele trei puncte de lucru ale acestei farmacii, înscrisuri şi date informatice privind gestiunea acestor medicamente. Anchetatorii susţin că, în perioada 2019-2020, suspecţii au comercializat medicamentele respective la peste 200 de persoane din România, la preţuri semnificativ mai mari decât preţurile maximale de vânzare cu amănuntul, stabilite prin dispoziţiile legale. În cauză s-a constatat faptul că lider al grupării infracţionale este o femeie, care a condus această activitate cu ajutorul a patru membri de familie, respectiv doi fii ai acesteia şi două nurori. Ca mod de operare, s-a stabilit faptul că suspecţii au deţinut mai multe pagini pe o reţea de socializare, fiecare pagină având denumirea unui medicament. Printre medicamentele comercializate de către suspecţi au fost identificate şi droguri de mare risc, respectiv codeină, un drog susceptibil de a crea senzaţii halucinogene, dar şi multe efecte negative asupra organismului. Medicamentele erau livrate printr-o societate comercială cu sediul social în Bucureşti, societate ce deţine un contract de livrare încheiat cu o firmă de curierat. AGERPRES/(AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Acasă Stiri Nationale Politic Percheziţii la o farmacie din Capitală, într-un caz de comercializare ilegală de...
Percheziţii la o farmacie din Capitală, într-un caz de comercializare ilegală de medicamente stupefiante
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.