Peste 10.000 de elevi de liceu şi studenţi s-au înregistrat pentru ediţia online a RIUF – The Romanian Internaţional University Fair care va avea loc joi, între orele 10,00 şi 18,00, şi la care vor participa reprezentanţii a peste 70 de universităţi şi instituţii educaţionale din 13 ţări. Toate interacţiunile vor avea loc online pe platforma Virtual RIUF. Pentru a participa gratuit la eveniment este necesară înscrierea pe www.riuf.ro. Cu o zi înainte de eveniment, toţi cei înscrişi vor primi e-mail şi sms cu linkul platformei în care vor trebui să se logheze. "Toţi cei care sunt interesaţi să afle informaţii despre programe de studiu (licenţă, masterat, doctorat, MBA), despre bursele şi sursele de finanţare la care au acces, despre sistemele educaţionale din cele 13 ţări reprezentate sau despre posibilităţile unei cariere de succes după absolvire vor găsi toate răspunsurile de care au nevoie direct de la reprezentanţii universităţilor şi instituţiilor educaţionale din România, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Franţa, Spania, Italia, Danemarca, Austria, Germania, Elveţia, Canada, SUA", potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis, luni, AGERPRES. Vizitatorii online ai evenimentului vor putea avea discuţii live pe chat cu universităţile de interes pentru a putea afla mai multe despre programele de studiu puse la dispoziţie, admitere şi condiţii de eligibilitate, burse şi surse de finanţare sau intership-uri/ job-uri în timpul anilor de studiu şi după finalizarea acestora; întâlniri one to one/video call cu reprezentanţii universităţilor despre care îşi doresc să afle mai multe informaţii; întâlniri one to many/sesiuni de discuţii deschise pe teme legate de alegerea programului de studiu potrivit şi condiţiile puse la dispoziţie de instituţiile educaţionale prezente la eveniment; resurse pe care să le descarce şi să le studieze după eveniment – broşuri, flyere, materiale video sau audio. La această ediţie a RIUF sunt invitate instituţii educaţionale aflate în top 200 mondial printre care Radboud University, Imperial College London, University of Essex, Tilburg University, Maastricht University, University of Twente, Eindhoven University of Technology, University of Groningen, precizează organizatorii. La eveniment vor fi prezente universităţi unde vizitatorii pot fi admişi cu o notă la examenul de Bacalaureat de peste 7,5. Cei interesaţi pot participa şi la prima conferinţă dedicată 100% dezvoltării personale şi orientării în carieră a tinerilor de liceu şi a studenţilor. AGERPRES/(AS – autor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) Sursa foto: RIUF – Romanian International University Fair / Facebook.com
Acasă Stiri Nationale Educatie Peste 10.000 de elevi şi studenţi, înregistraţi pentru ediţia online a RIUF;...
Peste 10.000 de elevi şi studenţi, înregistraţi pentru ediţia online a RIUF; participă peste 70 de universităţi
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.