Capitala Indiei a înregistrat sâmbătă cea mai mare creştere a numărului de cazuri de COVID-19 pe fondul avertismentelor că nivelurile ridicate ale poluării aerului pot agrava situaţia, informează DPA. Un buletin al Ministerului Sănătăţii preciza că New Delhi a raportat vineri 7.178 de cazuri noi, în contextul în care totalul contaminărilor din India a ajuns la 8,5 milioane. Cazurile în creştere din New Delhi vin în timpul unui sezon festiv şi pe fondul creşterii sezoniere a poluării, agravată de arderea miriştilor pe terenurile agricole din jur. Potrivit experţilor sanitari, creşterea nivelurilor de poluare – înregistrată de obicei în lunile octombrie şi noiembrie – ar avea un impact negativ asupra persoanelor care suferă de afecţiuni respiratorii asociate COVID-19. Sâmbătă, nivelul poluării aerului la mai multe staţii de monitorizare a fost catalogat drept "sever", capitala şi suburbiile sale fiind învăluite într-o ceaţă groasă. Nivelurile particulelor mai mici de 2,5 micrometri, sau PM2,5 au depăşit 500 de micrograme pe metru cub la cel puţin patru staţii de monitorizare, acest nivel fiind de peste 10 ori mai mare decât cel considerat sigur de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Studiile ştiinţifice au constatat că expunerea la niveluri ridicate de poluare a aerului poate creşte rata mortalităţii celor care suferă de COVID-19. În prezent, India ocupă locul al doilea în lume, după Statele Unite, în ceea ce priveşte numărul de contaminări. Ţara a raportat 125.562 de decese asociate COVID-19, însă raportul decese/cazuri, de 1,5%, este unul dintre cele mai scăzute din lume.AGERPRES/ (AS – editor: Ana Bîgu, editor online: Adrian Dădârlat)
Acasă Stiri Internationale Planeta Poluare severă la New Delhi pe fondul temerilor legate de impactul acesteia...
Poluare severă la New Delhi pe fondul temerilor legate de impactul acesteia asupra bolnavilor de COVID-19
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.