Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat miercuri că Statele Unite vor deschide pentru prima dată o ambasadă în Maldive, unde s-a aflat în cadrul unui turneu de cinci zile în Asia în încercarea de a contrabalansa ascensiunea Chinei în regiune, informează Reuters. "Deschiderea acestei facilităţi nu se va întâmpla peste noapte, dar merită", a declarat Pompeo într-o conferinţă de presă într-o staţiune insulară din apropierea capitalei arhipelagului, Male. "Este ceea ce trebuie făcut. Rolul vostru aici în regiunea indo-pacifică şi în comunitatea internaţională este din ce în ce mai important", a adăugat el. Printre altele, Mike Pompeo a declarat miercuri că Partidul Comunist Chinez a operat ca un "prădător" în Sri Lanka, secretarul de stat menţinând critici dure la adresa Chinei în timpul turneului său în Asia, adaugă Reuters. "Vedem din acordurile proaste, încălcările suveranităţii şi nelegiuirile pe uscat şi pe mare că Partidul Comunist Chinez este un prădător, iar Statele Unite vin într-un mod diferit, noi venim ca prieten şi ca partener", a spus Pompeo într-o conferinţă de presă televizată în capitala Colombo. Pompeo a sosit în Sri Lanka din India, ca parte a turneului menit să susţină aliaţii împotriva creşterii ascensiunii politice şi militare a Chinei în regiune în ultimii ani. Spre deosebire de India, implicată într-o confruntare armată cu China şi care a fost prima oprire în turneul lui Pompeo, Sri Lanka este un aliat apropiat al Beijingului. China a investit miliarde de dolari în porturile din Sri Lanka şi în autostrăzi ca parte a iniţiativei sale ''Belt and Road'' (Noul Drum al Mătăsii) de legături de transport şi energie, un program despre care Statele Unite consideră că este conceput pentru a prinde în capcana datoriilor ţările mai mici. Ministrul de externe Dinesh Gunawardena a declarat că Sri Lanka doreşte pace şi relaţii bune cu toţi. "Sri Lanka este o ţară neutră, nealiniată, angajată pentru pace", a spus Gunawardena în conferinţa de presă.AGERPRES/(AS – autor: Sorin Calciu, editor: Irina Cristea, editor online: Anda Badea)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa Pompeo anunţă că Statele Unite vor deschide pentru prima dată o ambasadă...
Pompeo anunţă că Statele Unite vor deschide pentru prima dată o ambasadă în Maldive
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.