Inculpaţii trimişi în judecată în dosarul Lukoil, care vizează comiterea unor infracţiuni economice, au fost achitaţi din nou pe fond, la rejudecare, de Tribunalul Prahova, decizia instanţei nefiind definitivă. Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova s-a pronunţat, miercuri, în dosarul instrumentat în primă fază de fostul procuror Mircea Negulescu în care au fost deferiţi justiţiei, printre alţii, SC Petrotel Lukoil Ploieşti şi persoane care, la data faptelor, activau în structurile de conducere ale rafinăriei de la Ploieşti. Conform deciziei magistraţilor, cei şase inculpaţi persoane fizice şi doi inculpaţi persoane juridice, SC Petrotel Lukoil Ploieşti şi Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, în sarcina cărora anchetatorii au reţinut infracţiuni precum folosirea cu rea-credinţă a capitalului societăţii, spălare a banilor şi complicitate la săvârşirea acestora, au fost achitaţi. De asemenea, instanţa a decis revocarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză. Decizia Tribunalului Prahova poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Dosarul Lukoil a fost trimis în judecată iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 3 august 2015, fiind deferite justiţiei SC Petrotel Lukoil Ploieşti, SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, dar şi şase persoane fizice: directorul general de la acel moment al Petrotel Lukoil Ploieşti, Andrey Bogdanov, directori generali adjuncţi de la acel moment din cadrul societăţii de la Ploieşti – Alexey Voinstev, Olga Kuzina, Dan Dănulescu -, un membru al Consiliului de Administraţie al Petrotel Lukoil, Andrei Raţă, şi contabilul-şef Dorel Duţu. La acel moment, procurorii anunţau că prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este în cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalentul a 1.766.766.125,10 euro. În rechizitoriul întocmit în cauză se arăta că, în perioada 2011-2014, inculpaţii, în calitate de administratori şi directori generali ai SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, au folosit cu ştiinţă şi cu rea-credinţă bunurile şi creditul de care se bucura societatea într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza alte societăţi comerciale în care aveau interes direct sau indirect, prin încheierea, în numele şi pe seama SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, a unor contracte de achiziţie de materie primă (ţiţei), precum şi prin încheierea unor contracte de livrare de produse finite în condiţii de preţ dezavantajoase societăţii comerciale, având ca rezultat generarea de pierderi determinate de practicarea unor preţuri de livrare situate sub costurile de producţie. "În aceeaşi perioadă, inculpaţii cu ştiinţă au folosit cu rea-credinţă creditul de care se bucura societatea pe care o administrau, într-un scop contrar intereselor acesteia, pentru a favoriza Lukoil Europe Holdings Bv Olanda, membră a grupului Lukoil, în care aveau un interes direct sau indirect, prin aceea că au dispus, autorizat, încuviinţat efectuarea de plăţi cu titlu de restituire de împrumut în virtutea contractelor de creditare în cadrul cărora SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti avea calitatea de împrumutat-debitor, sume achitate pentru stingerea unui debit fictiv, sume împrumutate cărora, cu ştiinţă şi în detrimentul societăţii, le-au schimbat destinaţia prin stingerea unui împrumut în curs, favorabil ca şi condiţii de creditare cu un împrumut defavorabil ca şi condiţii de creditare destinat investiţiilor şi care nu s-au regăsit în investiţiile societăţii precum şi sume restituite cu titlu de rambursare împrumut şi provenite dintr-un aport de capital simulat", se arată într-un comunicat emis de procurori la acel moment. Totodată, inculpaţii au dispus şi ordonat transferuri de sume de bani despre care cunoşteau că provin din săvârşirea infracţiunii de utilizare cu rea-credinţă a creditului societăţii, faptele întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, menţionau anchetatorii. Ulterior, instanţa de fond a constatat neregularitatea rechizitoriului, iar în ianuarie 2016 a dispus restituirea dosarului la PCA Ploieşti, decizia Tribunalului Prahova fiind motivată prin ''pasivitatea totală'' a procurorului care nu a remediat acele neregularităţi şi nici nu a comunicat în termenul legal Tribunalului Prahova dacă îşi menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată a dosarului. La data de 22 ianuarie 2016, PCA Ploieşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că dosarul Lukoil a fost din nou trimis în judecată, după ce procurorii au remediat neregularităţile constatate de magistraţi. În octombrie 2018, Tribunalul Prahova i-a achitat, pe fond, pe inculpaţii din acest dosar iar ulterior Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul procurorilor la decizia de achitare şi a trimis dosarul la rejudecare la Tribunalul Prahova. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Acasă Stiri Nationale Politic Prahova: Inculpaţii din dosarul Lukoil, achitaţi din nou pe fond, la rejudecarea...
Prahova: Inculpaţii din dosarul Lukoil, achitaţi din nou pe fond, la rejudecarea cauzei
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.