Asociația Kasta Morrely a organizat la Iași prima ediție digitală a Festivalului Industriilor Creative® Kasta Morrely Fashion Week 2020/2021.
Festivalul Industriilor Creative® Kasta Morrely Fashion Week este un eveniment public de interes general ce promovează importanţa voluntariatului, cetăţeniei active şi rolul foarte important al activităţilor culturale coordonate de personal calificat în dezvoltarea industriilor creative şi bunăstarea comunităţii prin activități de promovare ce respectă valorile eticii și responsabilității omului de spectacol.
În cadrul evenimentului digital, a fost păstrată tradiția festivalului Kasta Morrely Fashion Week de a informa și demonstra publicului spectator cum se verifică respectarea criteriilor de eligibilitate stipulate în Standardele Ocupaționale legalizate Manechin și Organizator spectacole, cât și calificarea echipelor de lucru pentru activitățile specifice, sunt condiții obligatorii de respectat de către organizatorii unor evenimente eligibile de modă. Aceasta este și o modalitate aplicativă de anticipare și luptă împotriva traficului modern de persoane ce se desfășoară sub acoperirea de activități de “modeling”. A fost din nou tras un semnal de alarmă asupra existenţei acestui flagel semnalat și definit acum aproximativ 20 de ani de domnul Morel Bolea, președinte fondator EuroDEMOS. Este binecunoscut faptul că toate activitățile și evenimentele publice au și rol educativ.
În prima seară a Festivalului Industriilor Creative – Kasta Morrely Fashion Week ediţia digitală, de sărbătoare 2020/2021 și-au prezentat colecțiile capsulă, următoarele branduri la modă: ELEGANȚA MIRESEI, DIVAD Luxury Tailoring, EVE JULIETT, ANA MARIA PĂLĂDUȚĂ, MARIA MOSCALU și ADELINA BOIE.
ELEGANȚA MIRESEI este un showroom situat în Falticeni, care prezintă ținute unice de nuntă, atât pentru miri, cât și pentru nuntași, prin parteneriatele în exclusivitate cu importante branduri Bridal Fashion din străinătate. Eleganța Miresei este formată dintr-o echipă tânără și creativă, iar principalele atuuri care îi definesc sunt profesionalismul, amabilitatea și promptitudinea.
Creată de ALEXANDRA HARJA SAMSONESCU, din Suceava, DIVAD Luxury Tailoring este o marcă nouă pe piața vestimentară din România, cu design smart, office și inovativ, din materiale atent selecționate, cu un croi rafinat, menit să contribuie la eleganța a femeilor și bărbaților moderni care îmbracă aceste ținute.
Colecția capsulă EVE JULIETT se numește Eve, este alcătuită din rochițe tip prințesă, modele unicat, cu fustițele unor rochii de bal desprinse parcă din alte timpuri. Dantela 3D și aplicațiile din broderia cusută manual le conferă un aer modern, o poveste despre redefinirea designului rochițelor de prințese.
Cu studii universitare de specialitate și o pasiune cultivată de bun gust în aria designului vestimentar, ANA MARIA PĂLĂDUȚĂ, din Vaslui, propune o abordare originală între clasic și modern prin creațiile sale.
MARIA MOSCALU este un tânăr designer din Republica Moldova, care creează ținute moderne cu elemente de stilizare tradițională. Atenția pentru detalii este unul dintre atu-urile de necontestat ale creațiilor Mariei Moscalu. Broderia, picturile și dantela croșetată sunt realizate în totalitate manual de tânăra artistă.
ADELINA BOIE și-a înființat propria marcă de ținute vestimentare în anul 2014. În anii de activitate fără cusur, a reușit să câștige încrederea și loialitatea a sute de femei din România și străinătate, care îi comandă creațiile pentru evenimentele speciale din familie sau ocazii publice.
După cum este binecunoscut şi apreciat de către publicul stilat ieşean, Kasta Morrely Fashion Week este un proiect al societăţii civile independente, nepartinice, non-profit. Acest proiect are ca misiune asumată în cunoştinţă de cauză promovarea națională și internaţională a imaginii Iaşului de oraş la modă printr-un eveniment de interes general dedicat culturii, industriilor creative şi artei vestimentare actuale.
Evenimentul digital a fost organizat de o echipă de specialiști multi-calificați în organizare de evenimente eligibile de modă. Coordonator și prezentator Dr. Ana Hriscu, doctor în Etica manechinelor și Teatru de Modă.
Organizatori și parteneri principali: Asociația Kasta Morrely, Opera Națională Română Iași, Sebastian Dîrțu Films.
www.facebook.com/KastaMorrelyFashionWeek