Reprezentanţii AEP participă marţi şi miercuri la Programul virtual de observare a alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii (Virtual 2020 U.S. Election Program – USEP). Potrivit unui comunicat al AEP transmis AGERPRES, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, preşedintele AEP, şi Sorin-Gabriel Lazăr, şeful Departamentului cooperare internaţională, participă la acest program la invitaţia Comisiei de Asistenţă Electorală a S.U.A. (Election Assistance Commission – EAC). Programul virtual de observare prezintă evenimentele în timp real, on-line, oferind acces la interviuri, dezbateri şi analize cu privire la evenimentele electorale. De asemenea, acest program reprezintă şi un cadru în care experţi electorali la nivel global diseminează lecţii învăţate şi împărtăşesc bune practici, precizează AEP. Conform sursei citate, programul reuneşte sute de specialişti din domeniul electoral din întreaga lume în vederea observării directe, în mod obişnuit prin prezenţa fizică a acestora în cadrul secţiilor de votare, însă, anul acesta, în contextul pandemiei de COVID-19, evenimentul se desfăşoară on-line cu mai mulţi parteneri faţă de programele anterioare de observare a alegerilor. Comisia de Asistenţă Electorală a S.U.A este o agenţie independentă a guvernului Statelor Unite, creată prin "Help America Vote Act" din 2002 (HAVA). AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Preşedintele AEP participă la programul virtual de observare a alegerilor prezidenţiale din SUA
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.