Topul Naţional al Firmelor 2020 reprezintă cartea de vizită a economiei româneşti, în condiţiile în care cele 12.711 societăţi aflate pe primele 10 locuri acoperă 53% din cifra totală de afaceri şi angajează o treime din totalul salariaţilor la persoane juridice române, a declarat, marţi, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban. "Topul este până la urmă o lucrare ştiinţifică. S-au procesat cele 731.677 de bilanţuri contabile, pe primele 10 locuri în toate domeniile şi sub-domeniile de activitate au ieşit 12.711 societăţi comerciale, acestea având în total o cifră de afaceri de 189,31 miliarde de euro, practic 53% din cifra totală de afaceri de 355 de miliarde de euro. Iată că un număr relativ mic de societăţi, vorbim de 1,73% din totalul celor care au depus bilanţuri, realizează 53% din cifra de afaceri totală. Acest top ne arată, pe de o parte, performanţa, iar pe de altă parte, în mod obiectiv, şi polarizarea economiei naţionale, cine sunt jucătorii care ţin România într-o macrostabilitate", a precizat Mihai Daraban, la Topul Naţional al Firmelor 2020, ediţia a XXVII-a, eveniment organizat la Romexpo. El a precizat că aceste 12.711 societăţi angajează 1,357 milioane de oameni, respectiv o treime din totalul salariaţilor la persoane juridice române. Potrivit sursei citate, pe primul loc sunt 1.902 de societăţi, pe al doilea 1.604, iar pe locul trei – 1.438, din cele şapte mari domenii de activitate grupate pe 377 de sub-domenii. Deşi economia României, dar şi cea mondială, trece printr-un test de stres anul acesta, "un test de anduranţă şi până la urmă unul de supravieţuire", spune Daraban, oamenii de afaceri sunt optimişti văzând cum se derulează lucrurile în ramurile economice care au trecut normal prin perioada pandemiei. "România nu a avut un shutdown, România a lucrat în domeniul construcţiilor, în domeniul naval, în domeniul agriculturii şi în domeniul industriei alimentare, dar au fost fără îndoiala sectoare de activitate lovite de această criză în mod direct, dar una peste alta este important că nu am avut un shutdown, că economia merge în continuare", a subliniat el. Totodată, Daraban a menţionat că CCIR a participat, alături de decidenţii politici, la luarea măsurilor care au putut fi luate de România în aceste momente, pentru că "suntem şi noi conştienţi de confortul bugetar, confortul cu ghilimele pe care îl aveam la intrarea în pandemie, şi credem că măsurile luate până acum au fost suficiente raportate la capabilităţile şi ratingul României". AGERPRES/(AS – autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu) Citiţi şi: * VIDEO Iohannis: România nu îşi poate permite paşi greşiţi în cursa relansării şi competitivităţii economice * VIDEO Orban: La analiza pe 9 luni, România, din punct de vedere al PIB, mai bine cu 2,4% faţă de media europeană * Mihai Daraban (CCIR): Investiţiile în infrastructură şi atragerea de fonduri europene reprezintă cheia relansării economice * Daraban: Un moment de cotitură şi de reflecţie pentru decidenţii politici ar fi reorganizarea administrativă a României
Acasă Stiri Nationale Economic Intern Preşedintele CCIR: Topul Naţional al Firmelor 2020 reprezintă cartea de vizită a...
Preşedintele CCIR: Topul Naţional al Firmelor 2020 reprezintă cartea de vizită a economiei româneşti
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.