Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a declarat, joi, că a dispus demararea, în regim de urgenţă, a anchetelor sociale pentru persoanele afectate de explozia produsă la demisolul unui bloc din centrul oraşului. "Venim în sprijinul celor afectaţi de explozia puternică produsă în această dimineaţă în centrul oraşului. Avem soluţii pentru cazarea temporară a oamenilor care au nevoie acum de ajutorul nostru. Au fost demarate în regim de urgenţă anchetele sociale şi îi vom sprijini cu tot ce putem pe aceşti oameni", a spus Pucheanu. Este vorba despre aproximativ 50 de persoane care s-au autoevacuat, după ce apartamentele lor au fost grav afectate de explozie. În urma anchetelor sociale, aceste persoane vor fi, dacă doresc, cazate într-un bloc ANL nou construit, cu 40 de apartamente. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, explozia avut loc în urma unei acumulări de gaze la demisolul unui bloc de locuinţe din zona centrală a oraşului. Au fost înregistrate cinci victime, dintre care una cu arsuri pe 50% din suprafaţa corpului, restul cu traumatisme uşoare. Au fost evacuate 21 de persoane – 3 copii şi 18 adulţi. AGERPRES/(AS – autor: Dan Paic, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)