Grupul bancar austriac Erste Group a raportat luni un profit net de 637 milioane de euro în primele nouă luni ale acestui an, în scădere cu 47,9% comparativ cu 1,223 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut, în contextul dificil al pandemiei, informează un comunicat de presă al acţionarului majoritar de la Banca Comercială Română. "În situaţia de criză fără precedent, profitabilitatea Erste Group se menţine la un nivel satisfăcător: profitul net înregistrat în primele nouă luni ale anului 2020 este de 637 milioane de euro, cu un trimestru trei foarte puternic. Venitul operaţional a scăzut doar cu două procente faţă de anul trecut, provizioanele pentru pierderi din credite s-au ridicat la 70 de puncte de bază, iar cheltuielile au scăzut faţă de anul precedent prin menţinerea unei discipline a costurilor. Aceste rezultate confirmă că avem un model robust de business şi o bună capitalizare, şi dovedesc rezilienţa pieţelor din Europa Centrală şi de Est în care activăm. Perspectivele economice pentru 2021 depind de evoluţia pandemiei de Covid-19", a declarat Stefan Doerfler, CFO al Erste Group. În perioada ianuarie – septembrie 2020, venitul net din dobânzi al Erste Group a crescut, în principal în Austria, dar şi în România, cu două procente până la la 3,589 miliarde de euro. Venitul operaţional a scăzut cu 2% până la 5,285 miliarde de euro în timp ce cheltuielile administrative generale au scăzut cu 1,2% până la 3,123 miliarde de euro. Per ansamblu, profitul operaţional a scăzut cu 3,2% până la 2.162 miliarde de euro. Alocările de provizioane pentru credite, dar şi pentru angajamentele şi garanţiile acordate, au crescut pe toate pieţele principale. Această creştere a alocărilor de provizioane a fost determinată în principal de deteriorarea perspectivelor macroeconomice ca urmare a Covid-19. O contribuţie pozitivă a avut-o venitul ridicat înregistrat din recuperarea unor credite deja scoase în afara bilanţului în România. Rata creditelor neperformante calculată la valoarea brută a creditelor către clienţi s-a îmbunătăţit la 2,4%. Rata de acoperire a creditelor neperformante a crescut la 95,5%. Poziţia "alte rezultate operaţionale" s-a îmbunătăţit la minus 213,6 milioane de euro, de la minus 397,2 milioane de euro în perioada similară a anului trecut, grupul bancar austriac precizând că în perioada ianaurie-septembrie 2019 indicatorul "alte rezultate operaţionale" a inclus alocările pentru un provizion în valoare de 150,8 milioane de euro pentru pierderile preconizate ca urmare a unei hotărâri luate de o instanţă supremă privind activităţile comerciale ale unei subsidiare româneşti. În ceea ce priveşte perspectivele, managementul Erste Group se aşteaptă ca, în contextul condiţiile unei activităţii economice mai reduse, venitul operaţional să scadă. Concret, venitul net din dobânzi va rămâne stabil în 2020 însă venitul din taxe şi comisioane va scădea uşor ca urmare a reducerii activităţii economice. În 2020, principalul impact asupra profitului va veni din costurile de risc: pentru întreg anul, provizioanele de risc sunt estimate la circa 65-80 de puncte de bază în raport cu nivelul mediu al creditelor brute către clienţi. "Presupunând că măsurile de sprijin luate de state vor rămâne în vigoare şi că vom avea o recuperare macroeconomică tangibilă, Erste Group se aşteaptă la o uşoară scădere a costurilor de risc în 2021. În absenţa unor deprecieri ale fondului comercial, indicatorul "alte rezultate operaţionale" ar trebui să se îmbunătăţească în 2020 faţă de 2019,când a fost afectat puternic de efecte cu caracter excepţional.Rata impozitelor va creşte aproape sigur, deoarece ne aşteptăm ca profitabilitatea să scadă în ţările cu cote reduse de impozitare. Per ansamblu, ne aşteptăm la o scădere semnificativă a profitului net în 2020", subliniază grupul bancar austriac. Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajaţi deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.500 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul lui 2018, Erste Group deţinea active totale în valoare de 236,8 miliarde de euro, înregistra un profit net de 1,79 miliarde de euro, precum şi un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%. Banca Comercială Română (BCR) este membră a Erste Group. BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 21 de centre de afaceri şi 22 de birouri mobile dedicate companiilor şi 431 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. Banca are o reţea naţională de peste 2.000 de bancomate şi 15.300 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi. AGERPRES/(AS – autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Acasă Stiri Internationale Economic Extern Profitul net al Erste Group s-a redus la jumătate în primele nouă...
Profitul net al Erste Group s-a redus la jumătate în primele nouă luni din cauza pandemiei
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.