Ambasadorii muzicali ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pot fi urmăriţi online din luna decembrie pe canalele oficiale de pe internet ale UNMB. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul "Tineri muzicieni, ambasadori ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti" – "Young Musicians, Ambassadors of the National University of Music Bucharest", finanţat din Fondul de Dezvoltare Instituţională (FDI), şi-a propus iniţial organizarea de concerte în câteva mari capitale ale lumii pentru cele mai bune ansambluri studenţeşti din UNMB, cu scopul promovării internaţionale a studenţilor implicaţi şi a universităţii şi, nu în cele din urmă, a artei interpretative din România şi a culturii române. "Cum pandemia a restricţionat deplasările şi concertele cu public, proiectul a trebuit să fie adaptat la noua situaţie, aşa că promovarea celor mai buni studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti s-a făcut prin realizarea unor filme-portret, în care studenţii să se prezinte şi să interpreteze ceva reprezentativ pentru ei", se arată în comunicat. Primul exemplu din cadrul proiectului, avându-l ca protagonist pe tânărul organist Eduard Antal, poate fi vizionat la adresa https://www.youtube.com/watch?v=pwyVPnC70ls. Câţiva dintre studenţii, masteranzii sau doctoranzii UNMB cărora le-au fost dedicate filmele de prezentare sunt Eduard Antal (orgă), Constantin Borodin (violoncel), Maria Diana Petrache (pian), Adriana Cîlţea (harpă), Ştefan Cazacu (violoncel), Andrei Petrache (compoziţie), Daniel Dascălu (pian), Irina Naneş (flaut), Marta Popovici (vocal jazz). Filmele realizate de Sorin Antonescu şi Virgil Oprina, sunt coordonarea managerului de proiect Cezar Paul Bădescu, vor fi difuzate pe canalele oficiale de pe internet ale UNMB (site-ul unmb.ro, Youtube, reţele sociale etc.), şi sunt propuse, spre redifuzare, instituţiilor partenere din străinătate, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)