Ryanair Holdings PLC a raportat luni pierderi de 226 milioane de euro în trimestrul trei din 2020, faţă de un profit de 910 milioane de euro în perioada similară din 2019, pe fondul restricţiilor de călătorie impuse de guvernele Uniunii Europene, în contextul pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters. Este pentru prima oară în ultimii 30 de ani când operatorul aerian irlandez raportează pierderi în sezonul de vară, dar un bilanţ mai solid decât se estima a atenuat declinul acţiunilor la bursă. Luni, titlurile Ryanair înregistrau un declin de 1%, în timp ce operatorul aerian low-cost easyJet şi International Airlines Group (proprietarul British Airways) înregistrau scăderi de peste 5%, după ce Guvernul britanic a adoptat un sistem cu trei niveluri privind restricţiile pentru zone locale. Directorul general al Ryanair, Michael O'Leary, a explicat că, deşi compania se aşteaptă ca în acest an financiar să transporte 38 de milioane de pasageri, este imposibil de dat o prognoză, ţinând cont de măsurile impuse de guverne pentru a stopa al doilea val de infecţii. În anul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2019 compania transportase 149 de milioane de pasageri. Dar Ryanair ar putea avea o evoluţie mai bună în această iarnă, comparativ cu traficul aerian la nivel european, care ar urma să înregistreze un declin de 25% faţă de nivelul de anul trecut, a explicat O'Leary, care estimează că în vara lui 2021 compania ar putea opera între 50% ţi 80% din capacitatea sa de dinaintea pandemiei, în funcţie de evoluţia crizei. Ryanair nu a prezentat estimări privind câştigurile din acest an, dar şeful companiei a avertizat că pierderile se vor accentua probabil în a doua parte a anului, iar operatorul aerian ar putea raporta primele pierderi anuale din 2009. Operatorii aerieni din Europa susţin că lipsa unui sistem de restricţii coordonat şi a unor reglementări comune de carantină afectează redresarea industriei aeriene, afectată semnificativ în urma pandemiei. Preţul biletelor va fi de asemenea "redus semnificativ", a anunţat recent şeful Ryanair, care se aşteaptă ca sezonul de iarnă din 2020 "să fie un eşec". Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, după numărul de pasageri, opera 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Acasă Stiri Internationale Economic Extern Ryanair raportează primele pierderi din ultimii 30 de ani în sezonul de...
Ryanair raportează primele pierderi din ultimii 30 de ani în sezonul de vară
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.