NATO se confruntă cu o dilemă în Afganistan şi trebuie să decidă dacă va părăsi ţara, riscând astfel ca aceasta să devină un rai al teroriştilor internaţionali, sau să rămână, a declarat vineri secretarul general al alianţei Jens Stoltenberg în videoconferinţa cu cei 30 de miniştri ai apărării din statele membre, transmite dpa. Stoltenberg a afirmat că a rămâne în Afganistan riscă să continue o misiune care a durat aproape două decenii, iar lupta împotriva talibanilor va deveni mai intensă. "Aceasta este o dilemă cu care ne vom confrunta ca alianţă", a afirmat secretarul general al organizaţiei. Miniştrii s-au întâlnit pentru a discuta despre viitorul Alianţei în Afganistan, în contextul în care negocierile de pace intra-afgane continuă, iar SUA intenţionează să se retragă. Îngrijorare a stârnit şi declaraţia preşedintelui american Donald Trump, care a spus că doreşte să-şi retragă trupele din Afganistan până la Crăciun. În conformitate cu actualul acord, SUA ar urma să se retragă după ce talibanii se vor fi angajat să respecte încetarea focului şi să respecte acordurile încheiate în cadrul negocierilor de pace actuale, ceea ce ar însemna că o retragere completă nu ar avea loc înainte de sfârşitul lunii aprilie 2021. De asemenea, este de aşteptat ca SUA să încheie un acord cu talibanii. Miniştrii apărării au criticat intenţia Washingtonului de a-şi retrage trupele mai devreme, temându-se că dacă acest lucru se va întâmpla prea repede, progresul în materie de democraţie şi drepturile omului ar putea fi reversibil. Fără SUA, partenerii NATO nu ar putea să continue misiunea în Afganistan. Vineri, Jens Stoltenberg a cerut din nou talibanilor să reducă ceea ce el a descris ca fiind un "nivel inacceptabil de violenţă" şi să pregătească terenul pentru încetarea focului. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Acasă Stiri Internationale Politica Externa Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg: Alianţa se confruntă cu o dilemă...
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg: Alianţa se confruntă cu o dilemă în Afganistan
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.