Serbia a anunţat duminică că renunţă la expulzarea ambasadorului Muntenegrului în dorinţa de a reduce tensiunile din relaţia bilaterală, după anunţul din ziua precedentă a celor două ţări de expulzare reciprocă a ambasadorilor, transmite AFP. Muntenegru l-a declarat sâmbătă pe ambasadorul sârb Vladimir Bozovic persona non grata pentru "amestec în afacerile sale interne", acordându-i 72 de ore să părăsească ţara. Serbia a anunţat imediat o măsură reciprocă cu privire la ambasadorul Muntenegrului, Tarzan Milosevic. "Am decis că Serbia îşi va anula din această seară decizia de a-l expulza pe ambasadorul Muntenegrului", a declarat premierul Ana Brnabic după o întâlnire cu preşedintele sârb Aleksandar Vucic. Belgradul doreşte să "întindă din nou mâna cooperării şi prieteniei", a adăugat ea. Conflictul diplomatic a apărut cu câteva zile înainte ca noul guvern pro-sârb din Muntenegru să devină funcţional. Mai devreme în cursul zilei de duminică, prim-ministrul desemnat al Muntenegrului, Zdravko Krivokapic, şi-a exprimat regretul în legătură cu această criză diplomatică. El a promis pe Twitter că guvernul său, care va intra în funcţie miercuri, va lucra pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări."Fosta putere, până în ultimele sale zile, nu ezită să polarizeze societatea şi să adâncească diviziunile", a adăugat Krivokapic. Partidul Democrat al Socialiştilor al preşedintelui Milo Djukanovic a aprobat expulzarea ambasadorului sârb argumentând că acesta "denigrează în mod constant Muntenegru". Ambasadorul sârb Vladimir Bozovic a descris vineri drept "eliberare" organizarea unei adunări în 1918 care a decis ca Muntenegru să se alăture Serbiei şi să facă parte din Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, pierzându-şi astfel independenţa. În mod simbolic, parlamentarii muntenegreni au adoptat în 2018 o rezoluţie care a anulat decizia adunării din 1918. Muntenegru şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în 2006, dar tensiunile legate de identitatea naţională încă bântuie societatea. Conform recensământului din 2011, aproape 30% din cei 620.000 de locuitori din Muntenegru se identifică ca sârbi. O parte din ei s-a opus voinţei preşedintelui de a consolida identitatea naţională a Muntenegrului. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Serbia renunţă la expulzarea ambasadorului muntenegrean
Publicare comunicate de presa
Site-urile de comunicate de presă sunt instrumente de marketing valoroase. Poate ajuta nu numai antreprenorii, dezvoltatorii de produse, furnizorii de servicii, ci și companiile care doresc să își promoveze serviciile și gama de produse prin publicarea de comunicate de presă.
Publicitatea prin comunicate de presă este cel mai sigur și mai eficient canal pentru a atrage atenția investitorilor. Dacă vă formulați cu atenție strategia de promovare a afacerii și alegeți partenerul potrivit pentru a vă sprijini în timpul procesului de promovare, atunci ați crescut șansele de a oferi valoare ideilor dvs. Utilizarea celor mai bune instrumente în momentele critice vă poate oferi oportunitatea de a transforma o afacere mică într-una de succes.
Indiferent de strategia dvs. publicitară, vă rugăm să nu ezitați să profitați de promoția oferită de comunicatul de presă.
Publicare articole SEO
Articolele SEO reprezintă o parte importantă a contribuției la realizarea activităților de creștere și optimizare pe termen lung. Comparativ cu efectele benefice pe termen lung, păstrarea publicațiilor articolelor cu conținut verde reprezintă o investiție mică. Site-ul de publicare a articolelor SEO este un site dedicat care poartă întotdeauna conținut nou, dar și informații de înaltă calitate. Astfel de portaluri sunt urmate de persoanele interesate (care doresc să urmărească ultimele știri din zona de interes) și Google (oferindu-vă credit pentru a vă poziționa într-o poziție mai bună în căutare).
Publicare anunturi online
Site-urile publicitare de anunturi nu mai sunt un lucru nou în viața de zi cu zi. Acestea sunt instrumente eficiente pentru a promova contactul dintre cumpărători și vânzători.
Portalulul de anunturi si publicitate este un instrument dedicat cu o structură specială și afișează diferite tipuri de reclame de la vânzări la servicii, angajare, leasing și donații.